Peste 600 de permise de conducere, reţinute în două zile
Luni, 30 Decembrie 2013 (13:17:08)Peste 600 de permise au fost reţinute de poliţiştii rutieri, la nivel naţional, sâmbătă şi duminică, în urma unei acţiuni care a vizat prevenirea accidentelor grave şi fluidizarea circulaţiei, informează Poliţia Română."În perioada 28 - 29 decembrie a.c., echipe mixte de poliţişti de la rutieră şi poliţişti de la ordine publică, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au acţionat, la nivel naţional, pentru reducerea accidentelor rutiere, în special a celor produse ca urmare a nerespectării limitei legale de viteză şi a conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice", se arată într-un comunicat emis de Poliţia Română.Conform sursei citate, poliţiştii rutieri au constatat peste 220 de infracţiuni, au reţinut 629 de permise, au retras 186 de certificate de înmatriculare şi au dat aproape 15.000 de amenzi contravenţionale, în valoare de 2.617.479 de lei.Poliţiştii le recomandă şoferilor să circule cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor din trafic, în special când se merge în coloană, să evite efectuarea depăşirilor când traficul este aglomerat şi să mărească distanţa în mers între maşini.De asemenea, şoferii trebuie să aibă aprinse luminile de întâlnire, pe toate categoriile de drumuri, să nu frâneze brusc, mai ales pe drumurile cu polei, să folosească frâna de motor şi să nu vireze şi frâneze în acelaşi timp.Şoferii începători sunt sfătuiţi să nu conducă pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere, a precizat Poliţia Română
Vizualizări articol: 829 | | Notează articolul: Peste 600 de permise de conducere, reţinute în două zile0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.