Legea privind cooperarea Parlament-Guvern în domeniul afacerilor europene, promulgată
Marţi, 17 Decembrie 2013 (19:28:45)Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul de promulgare a Legii privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene, după ce Curtea Constituţională a respins sesizarea de neconstituţionalitate. Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat decretul de promulgare a Legii privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene.Promulgarea vine după ce Curtea Constituţională a respins, pe 6 noiembrie, sesizarea de neconstituţionalitate a şefului statului asupra acestei legi.Preşedintele Traian Băsescu reclama în sesizarea către Curtea Constituţională faptul că preşedintele României este cel care stabileşte mandatul reprezentantului României în cazul reuniunilor Consiliului European, iar atributul Parlamentului de a se pronunţa asupra acestui mandat ar fi unul neconstituţional.Curtea Constituţională a anunţat că, în urma deliberărilor, judecătorii CC au respins cu majoritate de voturi, "ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi a constatat că dispoziţiile art.2, 3 şi 18 din Legea privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene sunt constituţionale".Legea privind afacerile europene, iniţiată de Guvern, stabileşte că Executivul "transmite celor două Camere ale Parlamentului, cu minimum 10 zile calendaristice înaintea reuniunii Consiliului European, propunerea de mandat pe care delegaţia României intenţionează să o prezinte"."Înaintea reuniunii Consiliului European, Parlamentul poate adopta propuneri privind mandatul. Propunerile adoptate se includ în proiectul de mandat formulat de Guvern", se mai arată în proiectul de lege.În plus, actul normativ menţionează că hotărârile Parlamentului, ori a uneia dintre Camere, "sunt preluate de către Guvern la definirea poziţiei naţionale de negociere în Consiliu, prevăzută în mandate".Totodată, se precizează că "preşedintele României se poate adresa Parlamentului pentru a-şi prezenta mandatul".Preşedintele Traian Băsescu a mai promulgat, marţi, şi Legea privind transmiterea unor terenuri în suprafață totală de 5.050 mp, aflate în domeniul public al statului, în administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" - Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad, în administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, în vederea realizării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a obiectivului de investiție "Autostrada Arad - Timișoara - Lugoj - Varianta de ocolire Arad cu profil de autostradă". Şeful statului a mai semnat decretele privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 99/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013şi a Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 18/2013 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 dar şi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Vizualizări articol: 1207 | | Notează articolul: Legea privind cooperarea Parlament-Guvern în domeniul afacerilor europene, promulgată0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.