Ponta: Nu atingem numărul de OU al fostelor guverne; vom fi mai puţine dacă Băsescu nu ne blochează
Miercuri, 11 Decembrie 2013 (14:37:20)Guvernul nu şi-a propus şi nici nu are vreo şansă să atingă numărul de ordonanţe de urgenţă emise de guvernele anterioare, iar anul viitor poate adopta mai puţine astfel de acte decât în acest an, dacă nu va mai exista un blocaj din partea preşedintelui, a declarat premierul Victor Ponta.El a susţinut declaraţia după ce preşedintele Traian Băsescu a criticat, marţi, faptul că Guvernul Ponta a emis numeroase ordonanţe simple şi de urgenţă în condiţiile în care USL deţine în Parlament o majoritate de 70%, arătând că aceasta denotă că "priorităţile acestor oameni sunt să scape de sub orice control"."Vreau să asigur că nu ne propunem şi nici nu avem vreo şansă să atingem numărul de ordonanţe de urgenţă emise de guvernele anterioare. În 2010, 2011 au fost 133, 126, noi avem 105 astăzi, dacă adoptăm încă doi-trei. Oricum sunt multe, dar la anul, dacă nu mai avem blocajul din partea preşedintelui, putem să scădem chiar mult sub acest număr de ordonanţe. Oricum, repet, suntem sub numărul guvernelor anterioare şi asta e o îmbunătăţire absolut necesară şi importantă", a spus Ponta, în şedinţa de guvern.Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că Avocatul Poporului, care este singura instituţie care poate ataca Ordonanţele de Urgenţă la Curtea Constituţională, nu îşi face datoria şi este "un supus al puterii, nicidecum al poporului"."De la instalarea Guvernului Ponta, s-au emis 80 de Ordonanţe simple şi 105 Ordonanţe de Urgenţă, în total, 185 de Ordonanţe, când ai o majoritate de 70% în Parlament. Asta arată că priorităţile acestor oameni sunt să scape de sub orice control, având în vedere că Avocatul Poporului, care este singurul care poate ataca Ordonanţe şi Ordonanţe de Urgenţă, nu îşi face datoria. El este un supus al puterii şi nicidecum al poporului", a spus Traian Băsescu.Şeful statului a mai spus că instituția condusă de Anastasiu Crișu "este parte a puterii politice, şi că degeaba se numeşte Avocatul Poporului".
Vizualizări articol: 673 | | Notează articolul: Ponta: Nu atingem numărul de OU al fostelor guverne; vom fi mai puţine dacă Băsescu nu ne blochează0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.