Antonescu: Propun ca premierul să vină o dată pe lună la Senat pentru întrebări și răspunsuri
Miercuri, 11 Decembrie 2013 (14:34:51)Președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că propune o serie de măsuri, inclusiv legislative, pentru îmbunătățirea funcționării și imaginii Senatului, el dând ca exemplu invitarea premierului pentru discuții o dată pe lună timp de două ore și a câte unui ministru săptămânal.El a mai spus că în ultimul timp se constată "o furie" la adresa Parlamentului, iar măsurile pe care le propune au inclusiv rolul de a îmbunătăți imaginea Legislativului.Antonescu a declarat că are în vedere, printre altele, accentuarea caracterului deliberativ al activității în Senat, motiv pentru care propune instituirea Orei Guvernului.El a explicat că asta înseamnă "prezența o dată pe lună a premierului, minum două ore, pentru întrebări și răspunsuri".De asemenea, Antonescu a declarat că propune prezența câte unui ministru pe săptămână pentru dezbateri în Senat.Antonescu a precizat că avansează două propuneri destinate să crească intensitatea şi calitatea activităţii parlamentare, având ca obiectiv ameliorarea percepţiei publice şi a credibilităţii Senatului.Prima propunere avansată priveşte creşterea numărului de şedinţe în plen de la 2 la 3 pe săptămână, precum şi prelungirea activităţii Senatului la 4 zile lucrătoare pe săptămână.Potrivit lui Antonescu, propunerea vizează ca luni şi joi să devină zile dedicate activităţii în plen, cu dezbateri de iniţiative legislative, votul final urmând a avea loc joi. El a propus ca zilele de marţi să fie dedicate dezbaterilor, înrebărilor, răspunsurilor, declaraţiilor politice, discuţiilor cu miniştri, în timp ce zilele de miercuri ar urma să fie alocate dezbaterilor în comisiile parlamentare."E un program mult mai incomod decât cel care a existat în ultima vreme, dar cred că e un program normal pentru o instituţie parlamentară modernă, asupra căreia planează, din păcate cu ceva temei, imaginea publică a unei instituţii cu program extrem de comod, care pierde foarte mult timp, şi în care parlamentarii vin luni şi pleacă miercuri seară, când nu marţi", a spus Antonescu.El a precizat că a doua propunere a sa priveşte stabilirea unei corelări între acordarea drepturilor materiale referitoare la suma forfetară în funcţie de numărul de voturi exprimate efectiv într-o lună, astfel încât suma să fie acordată proporţional cu numărul de voturi totale."Există astfel şansa ca prezenţa senatorilor, participarea lor la activitatea parlamentară să fie mult mai intensă", a spus Antonescu.El a precizat că aceste propuneri ale sale vor fi înaintate Comisiei de Regulament."Sper ca la sfârşitul lunii ianuarie, începutul lui februarie 2014, să analizeze cu prioritate această Comisie, apoi să discutăm în plen pe baza raportului aceste propuneri. Mi-aş dori dacă se poate de la începutul sesiunii următoare să intre în vigoare aceste modificări şi Senatul să îşi desfăşoare activitatea după această nouă formulă", a spus Antonescu.
Vizualizări articol: 730 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Antonescu: Propun ca premierul să vină o dată pe lună la Senat pentru întrebări și răspunsuri5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.