Alba: Aproximativ 200 de persoane din trei sate, izolate din cauza zăpezii
Marţi, 10 Decembrie 2013 (14:13:00)Aproximativ 200 de persoane din satele Certege, Dric şi Tomuşeşti din judeţul Alba sunt izolate de luni noapte, după ce drumul comunal de acces a fost blocat din cauza zăpezii viscolite, prefectul Gheorghe Feneşer cerând sprijinul pompierilor pentru deblocarea căii rutiere.Aproximativ 200 de persoane din trei sate din judeţul Alba - Certege, Dric şi Tomuşeşti - sunt izolate din cauza ninsorilor din ultima perioadă, drumul de acces fiind blocat din cauza zăpezii viscolite. Potrivit prefectului de Alba, Gheorghe Feneşer, drumul comunal de acces spre cele trei sate, în care locuiesc peste 55 de familii, adică aproximativ 200 de persoane, a fost blocat încă de luni noapte din cauza zăpezii, care atinge în unele zone circa 1,5 metri înălţime. Feneşer a spus că nu există rute alternative de acces, iar drumul comunal, care este blocat şi la ora transmiterii acestei ştiri, este foarte îngust şi nu se poate interveni cu utilaje de deszăpezire. Prefectul de Alba a precizat că pentru deblocarea celor trei localităţi au fost mobilizaţi pompierii militari, dar şi militari în termen, care intervin cu lopeţi pentru deschiderea drumului.
Vizualizări articol: 946 | | Notează articolul: Alba: Aproximativ 200 de persoane din trei sate, izolate din cauza zăpezii0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.