Chestorii Viorel Vasile, Gheorghe Popa şi Florentin Robescu, numiţi adjuncţi ai Poliţiei Române
Luni, 9 Decembrie 2013 (17:41:11)Chestorii Viorel Vasile, Gheorghe Popa şi Florentin Robescu au fost numiţi luni, prin ordin de ministru, în funcţiile de adjuncţi ai Poliţiei Române, după ce au obţinut posturile în urma unui concurs organizat la 22 noiembrie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din MAI.Până să fie numit adjunct al inspectorului general Petre Tobă, chestorul Viorel Vasile a ocupat, în perioada martie 2011 - martie 2012, funcţia de şef al Poliţiei Capitalei, după care a fost director al Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române. La rândul său, chestorul Gheorghe Popa ocupa, din luna mai a acestui an, funcţia de director adjunct al IGPR şi avea în subordine Direcţia de Investigaţii Criminale şi pe cea de Investigarea Fraudelor. Începând de luni, acesta a devenit responsabil peste structurile de ordine publică, iar investigaţiile criminale şi investigarea fraudelor au fost preluate de chestorul Viorel Vasile. În urma concursului din 22 noiembrie, chestorul Florentin Robescu a obţinut numirea pe aceeaşi funcţie de adjunct pe care o ocupa şi până acum, însă ca împuternicit. Acesta are în subordine Direcţia de Combatere a Crimei Organizate, Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor şi Serviciul Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIIAS).
Vizualizări articol: 919 | | Notează articolul: Chestorii Viorel Vasile, Gheorghe Popa şi Florentin Robescu, numiţi adjuncţi ai Poliţiei Române0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.