Chelaru: Comisia pentru Constituţie s-ar putea reuni miercuri; proiectul final, gata în februarie
Vineri, 6 Decembrie 2013 (16:02:03)Comisia de revizuire a Constituţiei s-ar putea întruni miercuri pentru a discuta amendamentele formulate în urma observaţiilor Comisiei de la Veneţia, care va primi cel târziu în februarie varianta finală a proiectului, astfel încât noua lege fundamentală să fie adoptată de Parlament toamna viitoareDeclaraţia a fost făcută vineri, pentru MEDIAFAX, de vicepreşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, senatorul Ioan Chelaru (PSD)."Propunerea noastră, a celor de la PSD, - o să discutăm cu domnul preşedinte (preşedintele Comisiei de revizuire, Crin Antonescu - n.r.) luni -, va fi să încercăm, dacă programul domnului preşedinte permite, ca miercuri dimineaţă să avem o primă întrunire a comisiei", a adăugat el.Chelaru a precizat pentru MEDIAFAX că data la care se va întruni această comisie va fi decisă de preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, senatorul PNL Crin Antonescu. "Propunerea pe care o voi face este ca miercuri dimineaţă să avem o primă şedinţă a Comisiei de revizuire a Constituţiei. Eu nu ştiu programul domnului Crin Antonescu, care a venit joi seară de la Chişinău. Parlamentarii (membri ai comisiei - n.r.) vor avea proiectul cu amendamentele noi. O să facem o şedinţă miercuri, dacă domnul Antonescu nu are alt program", a menţionat senatorul social-democrat.Draftul ce va fi prezentat ţine cont de observaţiile Comisiei de la Veneţia, dar şi de cele ale Consiliului Legislativ, care, potrivit lui Chelaru, sunt mai multe, în special pe formă. "Ei ne-au ridicat nişte probleme de tehnică legislativă, unde, după părerea mea, au dreptate", a spus Ioan Chelaru."Programul, în general, este următorul: în ianuarie-februarie să terminăm proiectul în a doua formă, pentru că prima am făcut-o acum câteva luni, să îl traducem în limba engleză, să îl trimitem la Comisia de la Veneţia şi la Curtea Constituţională, pentru prima citire, toată perioada, până în toamnă, să fie în discuţia publică, din nou la ONG-uri, să ştie toată lumea despre ce e vorba şi, dacă lucrurile se desfăşoară normal, în sesiunea din toamnă să îl trecem prin Parlament", a spus acesta.Senatorul PSD a spus că o problemă este că din momentul în care a doua Cameră s-a pronunţat sunt 30 de zile pentru organizarea referendumului. "Aici avem o problemă din cauza preşedintelui, care ne tot păcăleşte, când promulgă, când nu promulgă (Legea referendumului - n.r.)", a mai afirmat Ioan Chelaru.Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că membrii Comisiei de la Veneţia care au fost în vară în România au transmis observaţiile lor neoficiale, care au fost analizate de către Comisia de revizuire a Constituţiei, urmând ca acestea să fie dezbătute la prima şedinţă a comisiei."E o procedură un pic mai complicată. Ei (membrii Comisiei de la Veneţia - n.r.) au fost în vară aici, au trimis nişte observaţii neoficiale, aceste observaţii au fost analizate de către domnul Chelaru şi ceilalţi parlamentari din Comisie şi se vor dezbate în această şedinţă a Comisiei de revizuire, condusă de preşedintele Comisiei, domnul Antonescu, probabil chiar săptămâna aceasta", a precizat Ponta.El a arătat că programul Comisiei de revizuire ţine de felul în care se adoptă proiectul bugetului pe 2014. Ponta a precizat că, după ce se va adopta bugetul, Parlametul va reveni la activitatea normală, care presupune atât reuniunea Comisiei de revizuire a Constituţiei, cât şi adoptarea legilor necesare în acest moment.Premierul a mai spus că, înainte de vacanţa parlamentară de iarnă, Comisia de revizuire a Constituţiei trebuie să se reunească pentru a include în proiectul de modificare observaţiile Comisiei de la Veneţia.Potrivit acestuia, forma finală a proiectului, care va ţine cont de observaţiile Comisiei de la Veneţia “va rămâne anul viitor timp de şase-şapte luni în dezbatere publică”. “O putem adopta în sesiunea septembrie-octombrie în aşa fel încât să organizăm referendumul şi să implementăm şi această reformă pe care am promis-o", a spus Ponta.Senatorul PSD Ioan Chelaru declara, la jumătatea lunii noiembrie, că în curând Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei îşi va relua activitatea, membrii comisiei urmând să analizeze observaţiile transmise de Comisia de la Veneţia, Consiliul Legislativ şi uniunile profesionale."Vom reintra în activitatea obişnuită, în sensul în care vom face o analiză a observaţiilor venite de la Consiliul Legislativ şi a celor venite în urma primei discuţii cu Comisia de la Veneţia, din iunie, vom asculta şi uniunile profesionale care şi-au manifestat dorinţa să trimită amendamente - Uniunea Avocaţilor, Uniunea Notarilor - şi vom adopta, până la urmă, modificări la anumite texte, iar textul rezultat va fi trimis Comisiei de la Veneţia, care ne-a anunţat că în decembrie ar putea să îl pună în discuţie pentru a prezenta un punct de vedere", a spus el.În 21 octombrie, preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, declara pentru MEDIAFAX, că România trebuie să trimită acestui for ultima variantă de revizuire a Constituţiei în ianuarie 2014 dacă doreşte ca aceasta să poată fi adoptată în anul 2014."Eu am fost - şi am vorbit cu prietenii din România, cu autorităţile - împotriva ritmului foarte rapid pentru că, iniţial, doreau revizuirea Constituţiei până la sfârşitul anului 2013. Dar revizuirea Constituţiei este un lucru serios, trebuie să ai timpul necesar, fără a amâna bineînţeles până la calendele greceşti, este nevoie de o perioadă rezonabilă. De aceea nu sunt nemulţumit de această amânare şi, dacă se va revizui Constituţia până la sfârşitul anului viitor, va fi un succes", a precizat Buquicchio.Consiliul Legislativ a dat un aviz favorabil proiectului de revizuire a Constituţiei, însă cu o serie de observaţii. Consiliului Legislativ semnala o serie de inadvertenţe sau propuneri contradictorii în proiectul de revizuire a Constituţiei, atât în ceea ce priveşte Parlamentul, cât şi în cazul referendumului sau al raporturilor dintre şeful statului şi Legislativ, în ceea ce priveşte regimul proprietăţii şi normele privind presa.
Vizualizări articol: 786 | | Notează articolul: Chelaru: Comisia pentru Constituţie s-ar putea reuni miercuri; proiectul final, gata în februarie0.05
|
|