Maior: E nevoie de cooperare pragmatică cu Rusia, în domeniul informaţiilor, în interes naţional
Joi, 5 Decembrie 2013 (14:44:00)Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a declarat, joi, că este nevoie de o cooperare pragmatică inclusiv în domeniul informaţiilor, pentru interesul nostru naţional, şi cu Rusia, care a şi început "timid", un exemplu fiind prima extrădare din Rusia. Directorul SRI a precizat, într-o emisiune la B1 TV, că este nevoie de o "cooperare pragmatică inclusiv în domeniul informaţiilor, pentru interesul nostru naţional, şi cu Rusia". "Este o anumită deschidere", a mai spus Maior, precizând că pentru prima dată s-a realizat o extrădare din Rusia. "Lucrurile nu sunt întâmplătoare. E un gest foarte bun în evoluţia unor relaţii", a apreciat George Maior, precizând că "este interesat, ca garant al securităţii naţionale, pe anumite paliere, cum este cel al terorismului, de orice informaţie pe această temă, indiferent de unde provine ea". "Este nevoie de o cooperare pragmatică pe care am început-o, e adevărat, mai timid, dar care sper să se dezvolte calitativ", a mai spus Maior. Pe de altă parte, referindu-se la acordurile semnate de Republica Moldova la UE, George Maior a declarat că cel mai important lucru este că la nivel de populaţie este o orientare majoritară pro-europeană foarte fixată, deja, în straturile societăţii moldovene, iar acest lucru va ajuta şi în viitor Republicii Moldova, indiferent de aventuale fluctuaţii politice, de a-şi menţine acest curs. El a arătat că acest curs european poate fi încetinit, în cazul în care anumite forţe politice ajung la putere, dar nu crede că poate fi deturnat, şi datorită faptului că acordul de asociere, în sine, va da un orizont Republicii Moldova şi în ceea ce priveşte transformarea societăţii spre zona de prosperitate. "Statele europene şi UE ar face bine să dea consistenţă mesajului, în teren, cum spunem noi, prin programe de asistenţă, prin vize. Este foarte important să nu se ajungă ca aşteptările populaţiei, foarte ridicate, să intre într-o zonă de scepticism faţă de acest lcuru, dacă nu se văd anumite rezultate concrete", a mai spus Maior.
Vizualizări articol: 766 | | Notează articolul: Maior: E nevoie de cooperare pragmatică cu Rusia, în domeniul informaţiilor, în interes naţional0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.