Membrii Corpului diplomatic şi consular aflaţi la pensie la finele lunii august 2010 vor primi din partea Guvernului începând cu anul viitor o indemnaţie lunară de până la 3.571 lei, decizie argumentată de Executiv prin necesitatea unei compensări băneşti pentru "vicisitudinile" suportate de aceştia
Acordarea unei astfel de indemnizaţii a fost decisă de Guvern prin ordonanţă de urgenţă.
"Membrii Corpului diplomatic şi consular al României, cu o vechime neîntreruptă de cel puţin 15 ani în Ministerul Afacerilor Externe, care la data de 31 august 2010 erau pensionari, pot beneficia de o indemnizaţie diplomatică în cuantum lunar de maximum 3.571 lei", este decizia Guvernului.
Executivul a calculat deja că o astfel de indemnizaţie poate fi acordată pentru un număr maxim de 250 persoane, fondurile urmând să fie asigurate în bugetul pe anul viitor.
Decizia, care va fi aplicată începând cu 1 ianuarie 2014, este argumentată de Guvern prin necesitatea de aducere în sfera drepturilor compensatorii a diplomaţilor pensionari, prin crearea indemnizaţiei pentru activitatea desfăşurată în interesul ţării de către diplomaţi "în condiţii grele, vătămătoare, de uzură fizică şi psihică".
Guvernul consideră că neadoptarea de urgenţă a acestei măsuri privează această categorie socio-profesională de compensarea bănească a "vicisitudinilor" suportate şi determină pentru o parte din cazuri ca scopul compensatoriu să nu se mai realizeze, "datorită" vârstei înaintate şi stării de sănătate precare.