Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 21 oct 2013 - Anul XVIII, nr. 245 (5452)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9767 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7456 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Adrian Năstase rămâne avocat în Baroul Bucureşti

Luni, 21 Octombrie 2013 (16:16:23)

Consiliul Baroului Bucureşti a decis, luni, că Adrian Năstase poate rămâne avocat, apreciind că faptele care au stat la baza condamnării fostului premier nu au afectat calitatea de avocat, a anunţat, luni, decanul instituţiei, Ion Ilie Iordăchescu.

Decanul Baroului Bucureşti, Ion Ilie Iordăchescu, a spus că luni, în şedinţa Consiliului, s-a luat hotărârea completarea motivaţiei hotărârii de menţinere pe tabloul avocaţilor a lui Adrian Năstase.

"Completarea este în următorul sens, şi anume: au fost aduse argumente că faptele care au stat la baza condamnării avocatului Adrian Năstase nu au afectat profesia de avocat", a precizat Iordăchescu.

Comisia formată din consilieri ai Baroului a analizat motivarea reţinută de Consiliu atunci când acesta a decis menţinerea fostului premier în organizaţia profesională. Comisia nu a analizat în acest raport motivarea hotărârii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de condamnare a lui Adrian Năstase, ci motivele date de Consiliul Baroului în decizia de menţinere a fostului premier în profesia de avocat.

Consiliul Baroului a trebuit să se pronunţe din nou în cazul excluderii ui Năstase, pentru că Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) a considerat drept nesatisfăcătoare motivele ce au stat la baza primei decizii şi a cerut revizuirea acesteia.

Adrian Năstase a fost invitat la şedinţa din 7 octombrie pentru a-şi prezenta punctul de vedere cu privire la calitatea sa de avocat. Fostul premier nu s-a prezentat, întrucât a fost prezent la instanţa supremă, acolo unde s-a judecat un nou termen al recursului din dosarul "Zambaccian".

Decanul Baroului Bucureşti, Ion Ilie Iordăchescu, a declarat, în 27 august, că Adrian Năstase este suspendat din profesia de avocat din 2012, după ce a formulat o solicitare în acest sens.

Baroul Bucureşti a arătat, într-un comunicat de presă, că s-a hotărât prezentarea unui punct de vedere în cazul lui Năstase de către o comisiei, în urma căruia să fie adoptă o decizie privind excluderea acestuia din avocatură. Solicitarea de apreciere asupra necesităţii reexaminării motivării deciziei Consiliului Baroului Bucureşti prin care s-a decis, cu majoritate, menţinerea lui Năstase în profesia de avocat a fost formulată de Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. În 18 martie, Adrian Năstase a fost eliberat din penitenciar, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.

Conform statutului profesiei de avocat, condamnaţii penali nu mai pot profesa ca avocaţi. "În cazul în care avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii", prevede statutul avocaţilor la articolul 58.

Potrivit procedurilor Baroului Bucureşti, după ce sentinţa este motivată, Consiliul se reuneşte şi decide dacă avocatul este sau nu exclus.

Excluderea din barou a unui avocat are în vedere un singur criteriu, dacă se constată că prezenţa lui în barou ar aduce un prejudiciu de imagine profesiei. În urmă cu câteva luni, Consiliul Baroului Bucureşti a decis că, atât faptul că Năstase a stat la penitenciar, cât şi condamnarea istorică în dosarul de corupţie, nu sunt elemente care să aducă prejudiciu profesiei de avocat. Decizia a fost luată într-o şedinţă secretă a Consiliului Baroului Bucureşti.

"Şedinţa a fost confidenţială. Au fost păreri pro şi contra. S-a supus la vot. Iar majoritatea a decis ca Adrian Năstase să fie menţinut în Baroul Bucureşti. Decizia nu este definitivă", declara Ion Ilie-Iordăchescu, decanul Baroului Bucureşti.

Această decizie a fost transmisă mai departe la UNBR. Decanul Baroului Bucureşti a declarat, iniţial, că UNBR a solicitat ca Baroul să "analizeze dacă prin condamnarea lui Năstase nu a fost atinsă imaginea profesiei de avocat şi care sunt măsurile care se impun în legătură cu calitatea sa de avocat în baroul Bucureşti".

Vicepreşedintele UNBR, avocatul Haşotti Ionel, a explicat pentru Gândul că Uniunea a decis, pe 29 iulie, ca decizia prin care Năstase era declarat demn să facă parte din Baroul Bucureşti trebuie revizuită. "În şedinta din 29 iulie a UNBR a fost luat în discuţie cazul Năstase. S-au cerut informaţii şi documente suplimentare de la Baroul Bucureşti, baroul unde înscris Adrian Năstase. Consiliul Baroului Bucureşti a adoptat o hotărâre prin care s-a constat că domnul Năstase nu se află în stare de nedemnitate", a explicat avocatul Haşotti

UNBR a considerat că motivarea deciziei Baroului prin care Năsase nu a fost exclus din avocatură nu era satisfăcătoare. "Comisia Permanentă de la UNBR a solicitat de la Barou informaţii suplimentare şi documentaţia anexă. Comisia permanentă a decis ca această hotărâre să fie verificată pentru că explicaţiile baroului nu erau satsfăcătoare", a explicat avocatul Ionel Haşotti.

Adrian Năstase a fost dat afară de la Universitatea Bucureşti în urma deciziei de condamnare din dosarul "Trofeul calităţii". Universitatea Bucureşti a precizat că a reziliat contractul lui Năstase pentru că acesta a fost condamnat definitiv pentru corupţie. Adrian Năstase a activat ca profesor în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Adrian Năstase rămâne avocat în Baroul Bucureşti.
 Vizualizări articol: 661 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Adrian Năstase rămâne avocat în Baroul Bucureşti0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei