Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 17 oct 2013 - Anul XVIII, nr. 242 (5449)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

La Senat s-ar putea deschide un centru spa cu piscină şi fitness, în regim privat, dar şi grădiniţă

Joi, 17 Octombrie 2013 (14:15:32)

Secretarul general adjunct al Senatului Dan Mihalache a lansat public joi ideea ca în subsolul instituţiei să se deschidă, într-un spaţiu deja amenajat, un centru spa cu piscină şi fitness, în regim privat, arătând că într-o clădire în care lucrează 2000 de persoane ar putea funcţiona şi o grădiniţă

"La subsol există un spaţiu amenajat ca piscină şi spa nu de acum, ci undeva din anii 2000 - 2000 şi ceva, deci nu e al nostru. Aici sunt două opţiuni: ori îl lăsăm să se degradeze în continuare, ceea ce, după părerea mea, reprezintă bani publici aruncaţi pe fereastră, ori găsim o formulă de a-l externaliza printr-o licitaţie transparentă şi de a face din el un centru care să funcţioneze pe baze comerciale. Subliniez, nu e vorba de un privilegiu, pentru Senat, senatori, ci de un centru care ar putea foarte bine, având şi acces exterior din clădire, să funcţioneze pe baze comerciale şi să aducă bani pentru Parlament", a spus Dan Mihalache.

El a precizat că la acest centru ar putea avea acces oricine care plăteşte un abonament, în condiţiile în care acesta ar fi operat de un investitor privat.

"În această clădire sunt cel puţin 2000 de persoane care lucrează, deci bănuiesc că e o piaţă foarte bună în exterior. Bănuiesc că s-ar putea găsi clienţi. Nu e o chestiune pe care să o opereze Parlamentul, care să necesite investiţii de la Parlament, ci pur şi simplu trebuie găsită o formulă pentru ca lucrurile care s-au investit deja acolo să nu se degradeze", a spus Mihalache.

El şi-a exprimat speranţa că această idee nu va genera campanii de presă care, prin legarea acestui centru spa de activitatea senatorilor, să ducă la a nu se face un lucru de bun simţ, respectiv acela de a nu lăsa ca spaţiul respectiv, terminat în proporţie de 70%, să se degradeze.

"Spaţiul are deschidere exterioară, iar cetăţenii pot intra direct la subsol. El stă sub cheie de zece ani şi nu a fost folosit niciodată. Lucrările sunt terminate în proporţie de 70%. Mai e nevoie de o investiţie pe care trebuie să o facă un operator privat, pentru că Parlamentul nu are bani pentru asemenea investiţie. Acolo există saună, există spaţii care se pot amenaja pentru fitness, e un centru, cred că ar fi interesant pentru un operator", a spus Mihalache.

Secretarul general adjunct al Senatului a lansat, totodată, public, şi ideea ca în Parlament să funcţioneze şi o grădiniţă.

"În clădiri de asemenea anvergură e normal să existe tot felul de facilităţi, nu ca privilegii, ci contra cost, pe bani. Şi la Parlamentul European există centru spa, există farmacie, există puncte bancare, există chiar şi grădiniţă pentru cei care au probleme cu copiii în timpul programului şi nimeni nu face atât tevatură", a arătat Mihalache.

Întrebat dacă ar fi o idee bună să se facă şi o grădiniţă, Mihalache a răspuns: "Bănuiesc că dacă o spun şi pe asta voi fi tras pe roată în public. Trebuie întrebat, văzut. Repet, într-o clădire cu 2000 de oameni pot să existe amatori. Deocamdată lansăm ideea, încasăm înjurăturile de rigoare, după aceea mergem mai departe.

Întrebat dacă va supune aceste propuneri aprobării Biroului Permanent al Senatului, Mihalache a spus: "Vom vedea. Deocamdată testăm piaţa".

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului La Senat s-ar putea deschide un centru spa cu piscină şi fitness, în regim privat, dar şi grădiniţă.
 Vizualizări articol: 444 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
La Senat s-ar putea deschide un centru spa cu piscină şi fitness, în regim privat, dar şi grădiniţă0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei