Premierul Victor Ponta a asigurat că, "de principiu", va încerca să nu comenteze deciziile Curţii Constituţionale, arătând însă totodată că în România se întâmplă rar "să nu dai vina pe arbitru când pierzi o competiţie".
Într-un discurs susţinut la conferinţa internaţională cu tema "Jurisdicţia constituţională după 20 de ani de la căderea cortinei comuniste", organizată de Curtea Constituţională, premierul a precizat că doreşte să arate clar faptul că toate structurile politice - Preşedinţie, Guvern, Parlament - apreciază rolul fundamental al Curţii în sistemul constituțional românesc.
"Dincolo, însă, de vorbele pe care, cu siguranță, le auziți de fiecare dată, aș vrea să spun într-un limbaj mai puțin juridic de această dată, parcă făcând o paralelă cu sportul nostru național favorit, fotbalul, modul în care înţeleg că nicio societate, inclusiv cea românească, nu poate exista şi funcţiona fără a avea un arbitru. Iar acest arbitru, prin Constituţie şi printr-un sistem pe care îl apreciez cel mai bun posibil, trebuie şi este în mod clar Curtea Constituţională. Dezavantajele poziţiei de arbitru sunt bine cunoscute: de obicei, cei care pierd dau vina pe arbitru. Se întâmplă să fie nemulţumite ambele părţi care vin în faţa dumneavoastră, de cele mai multe ori, sau cei care sunt mulţumiţi de rezultate în niciun caz nu spun că este meritul arbitrului, ci spun că este meritul lor. Aveţi aproape în fiecare zi aduse în faţa dumneavoastră, pentru a decide, echipe - continui paralela - care pun foarte multă pasiune, foarte multă violenţă de limbaj, poziţii ireconciliabile şi înţeleg foarte bine, chiar dacă am fost doar de puţine ori în faţa dumneavoastră, că sarcina de a lua decizii şi de a încerca să găsiţi soluţia corectă între poziţii atât de fundamental diferite este o sarcină extrem de dificilă. Eu, însă, o spun încă o dată: nu poate funcţiona o societate fără un arbitru instituţional, aşa cum este Curtea Constituţională", a afirmat Ponta.
El a apreciat că, indiferent de opiniile celor mulţumiţi sau nemulţumiţi, aceasta este cea mai bună cale de a soluţiona conflictele de orice tip care şi a asigurat că va încerca să se comporte "ca acea echipă care respectă deciziile arbitrului întotdeauna".
"De principiu, o să încerc să nu le comentez, cel puţin în acest an am reuşit acest lucru, și voi face şi în continuare aceleaşi eforturi, pentru că respectul pentru deciziile dumneavoastră se impune şi prin atitudinea celor care vin în faţa dumneavoastră (...) Se întâmplă rar în România să nu dai vina pe arbitru când pierzi o competiţie. Dacă reuşim să facem acelaşi lucru şi în funcţionarea instituţiilor statului şi să nu acuzăm arbitrul atunci când rezultatul ne este defavorabil, probabil că vom progresa cu toţii", a conchis Ponta.
Premierul şi-a încheiat discursul asigurând că Guvernul va sprijini Curtea Constituţională în ceea ce priveşte condiţiile logistice şi bugetul pentru o bună activitate.