Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a declarat, luni, după întâlnirea pe care grupul senatorial a avut-o cu ministrul de Interne, Radu Stroe (PNL), că proiectul noului Cod Rutier ar putea suferi "mici ajustări" în ceea ce priveşte cuantumul amenzilor şi perioadele de suspendare a permiselor.
Senatorii liberali s-au întâlnit, la Palatul Parlamentului, cu ministrul de Interne, principalul subiect al discuţiilor fiind proiectul noului Cod Rutier.
Liderul senatorilor PNL a afirmat la finalul întâlnirii că "majoritatea chestiunilor care sunt conţinute în noul Cod Rutier (...) au fost agreate".
"Principiul de la care se porneşte este următorul: România este una dintre ţările cu cea mai mare infracţionalitate rutieră şi, până la urmă, noi avem de ales între a evita accidente, a evita nenorociri care se petrec pe şoselele şi autostrăzile, acelea care sunt, ale României şi a avea o legislaţie mai drastică în ceea ce înseamnă circulaţia pe drumurile publice", a menţionat liberalul.
El a mai spus că acest proiect a fost lăsat pentru dezbatere publică încă două săptămâni.
"A fost prelungit termenul, tocmai pentru a se da posibilitatea ca opinia publică să îl cunoască, apoi va intra în procedură parlamentară şi, bineînţeles, şi ministrul Radu Stroe şi reprezentanţii Ministerului de Interne sunt deschişi la mici ajutări care trebuie făcute" a explicat Puiu Haşotti.
Întrebat dacă senatorii vor trimite propuneri de modificare încă din această perioadă de dezbatere publică, Haşotti a răspuns negativ.
"Aşteptăm să vină în Parlament, se urmează procedurile parlamentare fireşti, care să ducă la un Cod Rutier mai bun, mai eficient şi care să îi păzească pe cetăţenii României prin aceste măsuri mai punitive, să le spunem, de nenorocirile care se întâmplă mult prea des şi mult prea mari în România", a arătat acesta.
Întrebat dacă ajustările privesc cuantumul amenzilor, liderul senatorilor liberali a răspuns: "Mici ajustări pot fi şi în ceea ce priveşte cuantumul amenzilor şi în ceea ce priveşte perioadele de suspendare a permiselor. Nişte sugestii au fost făcute şi de domnii senatori, domnul ministru şi le-a notat şi va ţine cont de ele".
Liderul liberal Crin Antonescu a declarat, vineri, că BPN al PNL a luat decizia politică potrivit căreia proiectul ministrului de Interne, Radu Stroe, în forma nouă, să nu fie introdus pe ordinea de zi a Guvernului în următoarele două săptămâni, acest timp urmând a fi destinat dezbaterilor.
"Am convenit - asta e o decizie politică a BPN, din care şi domnul Stroe face parte, ca vicepreşedinte al partidului, ca proiectul, în forma sa cea nouă, să nu fie introdus în săptămâna viitoare, următoarele două săptămâni, cel puţin, pe ordinea de zi a Guvernului spre a fi adoptat, pentru a putea lăsa timp dezbaterilor, discuţiilor între iniţiatorii proiectului şi toţi cei care în societatea românească - asociaţii, grupuri - sunt direct şi explicabil legaţi de acest proiect", a spus Antonescu.
Sancţiunile din noua legislaţie rutieră au fost modificate substanţial faţă de proiectul de act normativ iniţial, cea mai mare amendă fiind stabilită la 9.600 lei, faţă de 16.000 lei, iar suspendarea permisului, după un accident grav, urmând să vizeze o perioadă de cel mult doi ani, faţă de cinci.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a dat publicităţii, vineri, proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în forma revizuită în urma dezbaterii publice.
Practic, forma revizuită, făcută publică la nouă zile după cea iniţială, include sancţiuni sensibil mai mici decât cele din prima variantă a proiectului.
De pildă, la articolul dedicat claselor de sancţiuni, cele prevăzute la clasa a VI-a sunt acum între 51 şi 120 de puncte de amendă, ceea ce înseamnă că un şofer va fi obligat să scoată din buzunar până la 9.600 de lei. În forma iniţială a proiectului de act normativ, cea mai severă clasă de sancţiuni era între 125 şi 200 de puncte de amendă, respectiv o sumă maximă de 16.000 de lei.
Sancţiuni mai blânde decât cele din prima formă a ordonanţei sunt şi cele de suspendare a carnetului în cazul unor accidente grave.
Cu o săptămână înainte, Crin Antonescu declara că acordă activităţii Guvernului de până în prezent nota 8, iar miniştrilor PNL nota 7, reclamând lipsa de comunicare a acestora pe politicile publice şi exemplificând prin cazul ministrului de Interne, Radu Stroe, care nu a consultat PNL în privinţa noului Cod Rutier.
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, preciza, odată cu lansarea primei forme a proiectului, că instituţia pe care o conduce pregăteşte, pentru această toamnă, o serie de modificări ale legislaţiei privind regimul circulaţiei rutiere în România, acestea vizând câteva aspecte importante care privesc prevenirea abaterilor rutiere grave, cu accent pe reducerea numărului de morţi şi răniţi de pe şoselele României.
Ulterior, premierul Ponta i-a cerut lui Radu Stroe ca la definitivarea noului Cod Rutier, aflat în dezbatere publică, să ţină cont mai ales de numărul prea mare al deceselor în accidente şi amenzilor neplătite, ministrul spunând însă că a "atenuat" din sancţiuni inclusiv după emisiuni TV.
"Să ţineţi cont de toate opiniile, dar cel mai mult vă rog să ţineţi cont de realitate: avem mult prea mulţi oameni care mor pe străzi în accidente rutiere, mult prea mulţi oameni care nu plătesc amenzi - noi le dăm amenzile şi ei le aruncă la coş, că nu păţesc nimic - prea multe vieţi pe care am putea să le salvăm. O să fim impopulari pentru o parte dintre cei care sunt supuşi unei legislaţii mult mai dure, dar cred că suntem din nou într-un moment, ca şi în alte zone, în care trebuie să luăm decizii. Continuaţi dezbaterea, îndreptaţi ce este de îndreptat, dar nu vă înmuiaţi", i-a spus Ponta ministrului, în şedinţa de guvern.
Ministrul a afirmat că se lucrează permanent la acest document, dar că au fost "atenuate" unele dintre sancţiunile pecuniare, inclusiv cele legate de ridicarea carnetului de condus, deoarece a ţinut cont de observaţii primite din partea unor "personalităţi", a unor colegi din Parlament şi altele formulate "la emisiunile din media".
"Nu va fi chiar atât de rău...", a continuat Stroe, întrerupt însă de Ponta care l-a atenţionat ca noul Cod Rutier să nu fie totuşi "chiar foarte bun".
Ministrul a continuat spunând că nu drumurile, ci consumul de alcool, viteza şi condusul fără carnet sunt principalele cauze care conduc la accidente rutiere.