Ministrul Educaţiei a cerut directorilor de şcoli să pună accent în noul an pe inspecţia la clasă şi pe evaluările constante, fără a pune presiune pe elevi, precizând că este anormal ca, la finalul clasei a VIII-a, 34.000 de elevi să nu fie capabili să obţină media 5 la Evaluarea Naţională.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, le-a spus directorilor de unităţi şcolare din judeţul Ilfov, cu care s-a întâlnit marţi, că în anul şcolar 2013-2014 trebuie să pună accent pe inspecţia la clasă şi să monitorizeze cu atenţie procesul de predare-învăţare.
Pricopie a precizat că rezultatele comparative între mediile din gimnaziu şi mediile la Evaluarea Naţională pentru clasa a VIII-a au arătat, în multe cazuri, diferenţe mult prea mari de notare a elevilor, de la 1,5 până la 7 puncte.
În acest sens, ministrul a subliniat importanţa introducerii evaluării naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, ca parte a măsurilor de monitorizare şi îndrumare a elevilor şi profesorilor.
"Degeaba am făcut reforme la nivelul sistemului, dacă ele nu se regăsesc, zi de zi, în clasă, la nivelul comunităţii şcolare. Inspecţia la clasă va fi o prioritate a anului şcolar 2013-2014. Testarea elevilor, fără note, fără a pune presiune pe ei, este necesară pentru a îndrepta, din timp, parcursul educaţional al acestora. Este anormal ca, la finalul clasei a VIII-a, 34.000 de elevi să nu fie capabili să obţină media 5 la Evaluarea Naţională", a subliniat ministrul Educaţiei.
La dezbaterea desfăşurată la sediul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Ilfov au participat şi preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Petrache, prefectul judeţului Ilfov, Speranţa Cliseru, reprezentanţii Poliţiei, Jandarmeriei şi ai Direcţiei de Sănătate Publică.
Ministrul Remus Pricopie a declarat, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, că printre noutăţile anului şcolar care începe la 16 septembrie sunt creşterea ponderii mediei la Evaluarea Naţională de la 50 la 75 la sută, introducerea simulării bacalaureatului la clasa a XI-a, evaluarea periodică la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a.
Pricopie a spus că vor fi introduse, din noul an şcolar, controale care vor urmări prezenţa la şcoală, ce se întâmplă în clasă şi modul în care decurge evaluarea.
Primele controlate, chiar din septembrie-octombrie, vor fi şcolile unde au fost variaţii foarte mari între evaluările la clasă şi Evaluările Naţionale, a precizat Pricopie, în interviul pentru MEDIAFAX.
Despre Bacalaureat, ministrul a spus că pregătirea pentru examen va începe din 16 septembrie şi se va verifica dacă există în fiecare liceu program de ore suplimentare, meditaţii la şcoală.
Ministerul Educaţiei a constatat în 25 de judeţe, respectiv în 59,52 la sută din totalul unităţilor de învăţământ, diferenţe între 2 şi 2,5 puncte între mediile mari din gimnaziu, şi cele mici obţinute de elevi la Evaluarea Naţională.
Potrivit Ministerului Educaţiei, această "ruptură" între cele două tipuri de evaluare a fost identificată în 25 de judeţe, respectiv Iaşi, Sibiu, Braşov, Argeş, Giurgiu, Bacău, Constanţa, Dâmboviţa, Maramureş, Alba, Vaslui, Bistriţa-Năsăud, Mehedinţi, Sălaj, Tulcea, Bihor, Arad, Teleorman, Satu-Mare, Covasna, Dolj, Harghita, Călăraşi, Botoşani şi Ialomiţa.
În alte şase judeţe, respectiv Vâlcea, Mureş, Timiş, Hunedoara, Caraş-Severin şi Olt, diferenţele sunt şi mai mari, depăşind 2,5 puncte.
O situaţie considerată acceptabilă, respectiv un raport de 1,5 până la 2 puncte între mediile pe ciclul gimnazial şi cele la Evaluarea Naţională, a fost înregistrată în judeţele Gorj, Suceava, Vrancea, Ilfov, Prahova, Cluj, Buzău, Galaţi şi Neamţ, reprezentând 21,42 la sută din unităţile de învăţământ la nivel naţional.
"Numai Bucureştiul şi judeţul Brăila înregistrează un raport normal între evaluarea la clasă şi Evaluarea Naţională, dar reprezintă doar 4,76 la sută din totalul judeţelor", potrivit Ministerului Educaţiei.
Toate unităţile de învăţământ unde diferenţele de notare sunt mari sau unde numărul de elevi cu medii de promovare a fost scăzut vor fi monitorizate constant. Astfel, inspectoratele şcolare vor realiza analize punctuale, iar conducerile şcolilor vizate vor fi evaluate în funcţie de măsurile pe care le vor adopta pentru îmbunătăţirea procesului de predare-învăţare, a mai arătat Ministerul Educaţiei.