Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că, din ce a putut să vadă în documentele transmise Senatului de DIICOT, nu se pune problema, deocamdată, a unui vot favorabil solicitării de începere a urmăririi penale în cazul ministrului Economiei, Varujan Vosganian.
Antonescu a fost întrebat care va fi poziţia sa şi a partidului în cazul solicitării de începere a urmăririi penale pentru Varujan Vosganian formulată de DIICOT.
"Aştept dezbaterea colegilor din comisie (juridică - n.r.). Pe ceea ce am văzut eu înaintat în dosarul pe care l-a înaintat DIICOT, nu se pune problema din punctul meu de vedere şi deocamdată - depinde ce va spune şi Comisia juridică, nu sunt jurist - dar nu se pune problema din punctul meu de vedere pe ceea ce am văzut acolo să votăm în favoarea cererii DIICOT", a afirmat Antonescu.
Lui Antonescu i s-a solicitat să clarifice dacă a studiat dosarul transmis în cazul lui Vosganian sau referatul procurorilor asupra dosarului. Liderul PNL a menţionat că este vorba despre referatul pus la dispoziţia tuturor membrilor Biroului Pemanent al Senatului.
"Eu nu l-am făcut public (referatul - n.r.), dar mi-am spus un punct de vedere. Dacă eu nu văd fapta, nu văd subminarea economiei naţionale, dacă eu nu văd nimic, dar nimic, nici măcar indirect care să-l incrimineze sau să arunce vreo suspiciune la adresa lui Varujan Vosganian, dacă noi vorbim despre lucruri care s-au petrecut la vedere, care sunt decizii de oportunitate, pe care le-au susţinut primul-ministru şi tot guvernul din vremea lui Varujan Vosganian, pe care le-au continuat guvernele de altă culoare politică, prin ordonanţe şi legi promulgate de preşedintele României, dacă acea hotărâre de Guvern, sau ce act normativ era, e avizată din partea Ministerului de Justiţiei de însăşi persoana care astăzi conduce DIICOT, cum pot eu să accept că acest om este probabil un infractor? Nu am cum, poate mai încearcă", a afirmat Antonescu.
Procurorul general al Parchetului ICCJ a solicitat, săptămâna trecută, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.
Solicitările au fost trimise Senatului şi şefului statului de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma cererii primite de la şeful DIICOT.
Dosarul în care DIICOT a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Videanu şi Vosganian este desprins din cel în care, în decembrie 2011, procurorii au început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.