Premierul Victor Ponta a afirmat, joi, că "fuga de răspundere şi frica de DNA" au determinat pe toată lumea să pună "ştampile şi semnături", el făcând această remarcă în timp ce asista la semnarea unor contracte de finanţare din fonduri UE între ADR Sud Muntenia şi câteva zeci de firme beneficiare.
"Ştampile multe, semnături, să ne gândim la lumea ideală în care nu o să mai avem nevoie de ştampile, dacă va exista vreodată această lume. Măcar să ne-o imaginăm. Oricum, sper şi vă rog domnule director Muşat (Liviu Muşat, director la Agenţia de Dezvoltare Regională Sud Muntenia - n.r.) împreună cu ceilalţi directorii de ADR-uri să ne ajutaţi să reducem din birocraţie. Suntem în continuare... Mă rog, am îmbunătăţit mult, dar am fost la un moment dat ţara cea mai birocratică cu fondurile europene din Europa. E adevărat că era şi fuga de răspundere, era şi frica de DNA, şi atunci toată lumea punea ştampile şi semnături", le-a spus Ponta celor prezenţi în sală, la Călăraşi, cu ocazia semnării contractelor dintre ADR Sud Muntenia şi firmele beneficiare.
În opinia sa, din cauza birocraţiei, România nu a fost eficientă în absorţia fondurilor comunitare şi a "pierdut" cinci ani, de aceea doreşte să se continue simplificarea procedurilor în acest domeniu.