Aproape 58 la sută dintre participanţii la Bacalaureatul 2013, au promovat examenul după cele trei sesiuni, inclusiv cea pentru participanţii la olimpiadele internaţionale şi în loturile naţionale, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).
"Procentul de promovare a examenului de bacalaureat 2013, după cele trei sesiuni susţinute (sesiunea specială pentru participanţii la olimpiadele internaţionale şi în loturile naţionale, sesiunea iunie - iulie şi sesiunea august - septembrie) este de 57,69. În cifre absolute, 113.932 de candidaţi au reuşit să promoveze bacalaureatul, dintr-un total de 197.474 de participanţi", a precizat Ministerul Educaţiei, într-un comunicat de presă, remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.
Pe perioada celor trei sesiuni ale Bacalaureatului 2013, absolvenţii promoţiei curente au reuşit să promoveze într-o proporţie de 63,69 la sută, respectiv 97.176, din totalul de 152.580 de elevi prezenţi la probele examenului. În schimb, dintre cei 44.894 de candidaţi participanţi provenind din promoţiile anterioare, doar 16.756 (37,32 la sută) au promovat.
Rezultatul total al celor trei sesiuni din 2013 este mai mare cu aproximativ şase la sută faţă de procentul total înregistrat în 2012, care a fost de 51,85 la sută.
În cele trei sesiuni ale examenului de bacalaureat din 2012, au promovat 104.752 de candidaţi din 202.017 de participanţi. Din promoţia anului 2012, 58,03 al sută, respectiv 91.267 de candidaţi din 157.279, au reuşit la bacalaureat, în timp ce doar 30,14 la sută din absolvenţii promoţiilor anterioare au promovat, respectiv 13.485 de candidaţi dintr-un total de 44.738 de elevi.
Datele prezentate pentru cele trei sesiuni ale examenului de bacalaureat din acest an sunt centralizate înainte de soluţionarea contestaţiilor.