Peste 13.200 de amenzi au fost date de poliţişti pe litoral, în perioada 1 iulie - 25 august, în care anchetatorii mobilizaţi pentru menţinerea ordinii publice la mare au aplanat peste 300 de scandaluri, informează Poliţia Română.
Poliţiştii au desfăşurat 1.056 de acţiuni şi controale pe linia combaterii comerţului stradal neautorizat şi a faptelor de violenţă, fiind aplicate 13.242 sancţiuni contravenţionale. De asemenea, poliţiştii au acţionat pentru aplanarea a 334 de stări conflictuale, au efectuat 1.305 de controale la locurile de cazare pentru turişti şi au intervenit la 7.217 apeluri directe sau primite prin 112, se arată în comunicatul emis de Poliţia Română.
În plus, au fost soluţionate 114 dosare penale, au fost prinşi 27 de suspecţi şi cinci urmăriţi şi au fost găsiţi patru dispăruţi.
La rândul lor, poliţiştii de investigare a fraudelor au verificat 68 de societăţi comerciale şi au făcut patru percheziţii domiciliare la locuri de cazare. Cu această ocazie, poliţiştii au constatat 63 de infracţiuni şi au dat 139 de amenzi, în valoare de 194.000 de lei.
De asemenea, Direcţia de Investigare a Fraudelor a organizat trei acţiuni împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Constanţa, cu sprijinul Gărzii Financiare Constanţa şi Inspectoratul Teritorial de Muncă din judeţ, în urma cărora au fost verificate 62 de firme, fiind constatate 26 de infracţiuni şi aplicate 42 de amenzi contravenţionale, în valoare de 1.374.500 de lei.
Conform Poliţiei Române, joi, şi-a încheiat activitatea ce-a de-a doua serie de poliţişti delegaţi de la mai multe inspectorate din ţară pentru suplimentarea numărului de agenţi prezenţi pe litoral. Astfel, în sezoul estival, au fost detaşaţi la mare 180 de poliţişti, în două serii de câte 90.
În perioada 1 iulie -31 august, când şi-a început activitatea cea de-a doua serie, au fost delegaţi la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa 57 de agenţi de ordine publică, 20 de poliţişti de investigaţii criminale şi 13 poliţişti criminalişti. De asemenea, din cadrul IPJ Constanţa, au fost delegaţi, în staţiuni, 31 de poliţişti, pentru suplimetarea dispozitivelor.
Media zilnică a turiştilor în sezonul estival 2013 a fost de 147.000 de persoane, aproximativ egală cu cea de anul trecut, iar în perioda 7 - 18 august, media a fost de peste 200.000 de turişti pe zi.