Premierul Victor Ponta a anunţat că va căuta împreună cu miniştrii de Externe şi Economiei o soluţie de schimbare "radicală", începând cu 2014, a modului de coordonare a reprezentanţilor economici şi diplomatici în străinătate, arătând că actualul sistem "bicefal" de conducere nu este eficient.
"Vreau ca, împreună cu ministrul de Externe şi ministrul Economiei, să găsim o soluţie prin care coordonarea activităţii reprezentanţilor noştri economici şi a celor diplomatici să se schimbe chiar radical. Nu cred că acest sistem bicefal - uneori ştiu că apar chiar şi suprapuneri - este eficient pentru promovarea intereselor economice ale României", a spus Ponta la reuniunea anuală a diplomaţiei române.
El a precizat că va discuta în acest sens cu cei doi miniştri, precum şi cu alte persoane cu experienţă în domeniu pentru ca diplomaţia economică să fie îmbunătăţită începând cu anul viitor.