Cinci angajaţi ai Combinatului de Oţeluri Speciale din Târgovişte au fost răniţi în urma unei explozii care a avut loc, luni, la una dintre oţelării, doi dintre ei fiind transportaţi la Spitalul de Chirurgie Plastică şi Arsuri din Capitală, iar ceilalţi trei la Spitalul Judeţean din Târgovişte.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, deflagraţia nu a fost anunţată la 112, iar cei cinci răniţi au fost duşi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte cu ambulanţa combinatului, dar şi cu maşini ale angajaţilor.
"Noi nu am fost anunţaţi de incident prin 112 şi nu ni s-a cerut sprijinul pentru a interveni la Combinatul de Oţeluri Speciale din Târgovişte. Nu cunoaştem cauza exploziei", a spus purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, maior Edurd Ţelea.
Primele date furnizate de Poliţie arată că explozia s-a produs la o secţie a Oţelăriei Electrice nr. 2, din cauza unei acumulări de gaze.
"Explozia a avut loc la un stand de valve care cuprinde conducte ce transportă gaz metan, oxigen şi azot, unde a avut loc o scurgere de gaz din motive care urmează să fie stabilite", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, Raluca Florescu.
Ea a precizat că în urma deflagraţiei au fost răniţi doi electricieni şi trei lăcătuşi cu vârste între 35 şi 40 de ani.
La rândul său, medicul Dorin Maier de la Serviciul de Ambulanţă Dâmboviţa a precizat că victimele au fost transportate la spital cu maşini din combinat, nefiind solicitată ambulanţa.
El a precizat că toţi cei cinci răniţi au fost duşi la Spitalul Judeţean din Târgovişte, doi dintre ei fiind transferaţi apoi cu ambulanţe la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti.
Conform sursei citate, unul dintre răniţii transferaţi în Capitală este în stare stabilă, iar celălalt este într-o stare mai gravă, având arsuri de gradul al doilea pe mâini, pe faţă şi pe torace.
Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte este fosta companie Mechel Târgovişte.