Deputatul PNL Nini Săpunaru a declarat, duminică, că rămâne printre variantele PNL pentru ministerul Transporturilor, el precizând că nu a mai văzut un asemenea linşaj mediatic în ce îl priveşte şi că un om politic, când intră în politică, e ca "soldatul lui Napoleon".
"Eu nu am văzut asemenea linşaj mediatic şi, slavă Domnului!, am fost şi am partipat la multe evenimente în ţara asta", a spus Săpunaru, răspunzând unei întrebări privind criticile aduse candidaturii sale la preluarea funcţiei de ministru al Transporturilor.
Săpunaru a precizat că se află printre variantele discutate în PNL şi că decizia aparţine premierului Ponta.
"Dar lăsaţi, este o decizie a domnului premier", a spus Săpunaru.
El a arătat că liderul PNL Crin Antonescu va anunţa variantele discutate în PNL şi că în PNL există mai multe variante discutate.
Săpunaru a mai spus că un om politic, atunci când intră în politică, este ca "soldatul lui Napoleon".