Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 15 aug 2013 - Anul XVIII, nr. 188 (5395)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Judecătoarele Antonela Costache şi Viorica Dinu rămân în arest

Joi, 15 August 2013 (13:47:11)

Viorica Dinu şi Antonela Costache rămân în arest, după ce ICCJ le-a respins definitiv cererile de liberare provizorie sub control judiciar, în dosarul în care sunt judecate pentru că ar fi luat mită să dispună eliberarea din arest a lui Dinel Staicu şi să intervină în alte dosare.

Curtea de Apel Bucureşti a respins, în 31 iulie, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de Antonela Anemary Costache, magistrat la Tribunalul Bucureşti - Secţia penală, fosta judecătoare Viorica Dinu, fratele lui Dinel Staicu, Marian Staicu, Leon Marius Neagu şi Daniel Costel Petre.

Decizia a fost contestată de cei cinci la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care le-a respins miercuri recursurile. Decizia este definitivă, astfel că cei cinci vor fi judecaţi în continuare în arest preventiv.

Viorica Dinu şi Antonela Costache au fost trimise în judecată de procurorii DNA, împreună cu alte 21 de persoane, în 5 iulie.

Antonela Anemary Costache, judecător la Tribunalul Bucureşti - Secţia penală, în prezent suspendată din funcţie, a fost trimisă în judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi alte trei infracţiuni informatice.

Viorica Dinu, care şi-a dat demisia din funcţia de judecător la Secţia penală a Tribunalului Bucureşti, după ce a fost începută urmărirea penală în cazul ei, va fi judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat, cinci infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată şi trei infracţiuni de luare de mită.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Marian Staicu, fratele lui Dinel Staicu (care a purtat numele Nuţu în perioada 8 martie 2011 - 09 aprilie 2013), avocatul Costel Daniel Petre, din Baroul Bucureşti, soţia acestuia, Daniela Petre, avocata lui Dinel Staicu, Ileana Alina Răducanu, şi soţul acesteia, Bogdan Marian Bobocel.

Alături de aceştia vor fi judecaţi Sorin Vasilescu şi Iulia Neamţu, grefieri la Tribunalul Bucureşti, Angela Cîrlan, Leon Marius Neagu, Marian Vasile Tudor, Marian Catrin, Carmen Ionela Dăncuţă, Nicolae Petrişor, fost Duduianu, zis "Cristofor", Ştefan Mincă, zis "Rosovelt", Laurenţiu George Dinu, zis "Gore", Cornel Lucian Enculescu, Tony Viorel Iaparnicu, Dragoş Pandele şi Silviu Constantin Amza, Bogdan Petrică Bagoli şi Dragoş Dumitrescu.

Procurorii au arătat, în actul de sesizarea a instanţei, că Viorica Dinu şi Antonela Costache se foloseau de calitatea de magistrat pentru a promite pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti "dorite de mituitorii sau cumpărătorii de influenţă", în cazurile în care erau învestite să judece respectivele cauze penale.

Procurorii îl acuză pe Marian Staicu de faptul că, în perioada august 2012 - februarie 2013, prin încercări repetate de corupere a magistraţilor, a urmărit să obţină la Tribunalul Bucureşti o soluţie definitivă de punere în libertate a fratelui său, Dinel Staicu, judecat în stare de arest preventiv pentru infracţiuni asimilate corupţiei.

Pe 14 ianuarie 2013, dosarul a fost repartizat la Secţia II-a penală a Tribunalului Bucureşti, la completul din care făceau parte judecătoarele Dinu şi Costache. Procurorii suţin că repartizarea a fost efectuată fraudulos de magistratul Antonela Costache, pe atunci preşedinte al Secţiei Secţiei a II-a penale, care a introdus şi a modificat în sistemul ECRIS date informatice (complexitate şi parametri de timp), "fără drept (cu depăşirea limitelor autorizării), astfel încât caracterul aleatoriu al distribuirii a fost eludat, iar dosarul a fost repartizat la singurul complet care devenea în acest fel eligibil".

Dosarul se judecă la Curtea de Apel Bucureşti, primul termen fiind stabilit la 9 septembrie.

Într-un alt dosar, judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti, fiul acestuia Florin Cergan, Dinel Staicu şi Ioana Carmen Popescu, fost director general la SC BDJ Craiova, ambii judecaţi în dosarul fraudării Transgaz Mediaş, au fost arestaţi pentru luare şi, respectiv, dare de mită.

Judecătoarea a fost acuzată că ar fi luat mită pentru a anula condamnarea de şapte ani de închisoare primită de Dinel Staicu în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor şi pentru intervenţii în alte dosare.

În motivarea deciziei de arestare preventivă, instanţa Curţii de Apel Bucureşti a arătat că judecătoarea Veronica Cîrstoiu a primit de la Dinel Staicu, prin intermediul avocatei acestuia Adriana Dascălu, 630.000 de euro pentru a anulat condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare primită de Dinel Staicu.

Procurorii DNA au stabilit că, în perioada august 2011 - ianuarie 2012, Adriana Dascălu a pretins de la Dinel Staicu 2,5 milioane de euro, sumă redusă ulterior la două milioane de euro şi apoi la 1,5 milioane de euro, spunând că are influenţă asupra celor trei magistraţi din completul de la Curtea de Apel Bucureşti care judeca atunci contestaţia în anulare formulată de Staicu în dosarul fraudării BIR. Din completul care a judecat contestaţia în anulare au făcut parte Veronica Cîrstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu.

Astfel, în urma înţelegerii cu Dinel Staicu, avocata Adriana Dascălu a primit, în luna ianuarie 2012, o primă tranşă de 1,2 milioane de euro şi a stabilit ca diferenţa de 300.000 de euro să îi fie dată după ce instanţa pronunţa admiterea contestaţiei în anulare, au notat judecătorii în motivarea deciziei de arestare a judecătoarei Veronica Cîrstoiu şi a fiului acesteia, Florin Cergan.

DNA a anunţat, marţi, că în dosarul judecătoarei Veronica Cîrstoiu s-a dispus începerea urmăririi penale, pentru complicitate la dare de mită, şi faţă de fratele lui Dinel Staicu, Marian Staicu, Costinel Dinişoară şi Ionuţ-Cătălin Butaru-Nistor.

Procurorii DNA au mai stabilit că, la începutul lunii iulie 2013, Adriana Dascălu ar fi cerut de la Dinel Staicu, prin intermediul avocatei Ileana Alina Răducan, denunţătoare în cauză, o sumă de bani, care nu a fost particularizată în privinţa cuantumului, pentru a interveni la judecători de la instanţa supremă să dispună, în recurs, eliberarea provizorie sub control judiciar a fratelui lui Dinel Staicu, Marian.

Fratele lui Dinel Staicu, fusese arestat preventiv în 28 martie 2013, fiind acuzat că le-a dat mită 80.000 de euro judecătoarelor Viorica Dinu şi Antonela Costache, de la Tribunalul Bucureşti, care au spus că pot interveni la colegi judecători, pentru a-i determina să pronunţe o soluţie de punere în libertate a lui Dinel Staicu. Cei 80.000 de euro ar fi fost daţi cu ajutorul avocatei lui Dinel Staicu, Ileana Alina Răducan, arestată şi ea în dosarul judecătoarelor Dinu şi Costache.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv, în 4 aprilie 2011, pe Dinel Staicu la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul fraudării BIR, instanţa reducând cu cinci ani pedeapsa primită de acesta la Tribunalul Capitalei.

Omul de afaceri, care îşi schimbase numele în Dinel Nuţu, a fost atunci de negăsit, astfel că instanţa de executare a pedepsei l-a dat în urmărire naţională pe vechiul nume. Noul nume al lui Dinel Staicu a devenit legal la 1 aprilie 2011, când omul de afaceri şi-a ridicat noua carte de identitate, însă autorităţile au fost informate de această schimbare în 6 aprilie 2011, după ce, la cererea jurnaliştilor, au fost solicitate informaţii de la Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date.

Astfel, în 7 aprilie 2011, Dinel Nuţu a fost dat în urmărire internaţională, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare. Dinel Nuţu a fost prins în 19 aprilie 2011, în localitatea Mako din Ungaria, ulterior fiind adus în ţară şi încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Acesta a atacat decizia din 4 aprilie 2011 cu o contestaţie în anulare. În 22 februarie 2012, un complet din care făceau parte judecătoarele Veronica Cîrstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu, de la Curtea de Apel Bucureşti, a decis încetarea procesului penal pornit împotriva lui Dinel Nuţu, anularea mandatului de executare a pedepsei emis pe numele acestuia şi a dispus punerea de îndată în libertate a condamnatului, întrucât există autoritate de lucru judecat, în sensul că o altă instanţă s-a pronunţat pe acuzaţiile aduse acestuia.

Judecătoarele din completul Curţii de Apel Bucureşti care a anulat sentinţa lui Dinel Staicu şi-au motivat decizia prin aceea că în cazul acestuia a existat o dublare a procedurilor judiciare, totul începând de la înregistrarea a două sesizări cu acelaşi obiect la Inspectoratul General al Poliţiei Române-Bucureşti şi Inspectoratul Poliţiei Judeţene (IPJ) Dolj.

Judecătoarele Veronica Cîrstoiu, Dumitriţa Piciarcă şi Liliana Bădescu au fost cercetate de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu în legătură cu modul în care au decis anularea deciziilor anterioare ale instanţelor prin care Dinel Staicu a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare.

În final, DNA a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor trei judecătoare, care, în paralel, au fost verificate disciplinar de către Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM a respins, în 4 decembrie 2012, ca neîntemeiată, acţiunea disciplinară împotriva judecătoarelor Liliana Bădescu, Veronica Cîrstoiu şi Dumitriţa Piciarcă. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Judecătoarele Antonela Costache şi Viorica Dinu rămân în arest.
 Vizualizări articol: 1021 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Judecătoarele Antonela Costache şi Viorica Dinu rămân în arest0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei