Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 12 aug 2013 - Anul XVIII, nr. 185 (5392)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Preşedintele FNRP, despre fondurile alocate românilor din străinătate:Este o discriminare financiară

Luni, 12 August 2013 (16:32:33)

Preşedintele executiv al Fundaţiei Naţionale a Românilor de Pretutindeni (FNRP), Eugen Popescu, a declarat, la Universitatea de vară de la Izvoru Mureşului, că statul român alocă fonduri de aproximativ 15 ori mai mari minorităţilor naţionale din România decât românilor din afara frontierelor.

Eugen Popescu a spus că faptul că statul român alocă fonduri de aproximativ 15 ori mai mari minorităţilor naţionale din România decât românilor din afara frontierelor reprezintă "o disproporţie flagrantă" şi o "discriminare financiară", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele FNRP a explicat că, anual, statul român alocă celor două milioane de cetăţeni români de alte naţionalităţi din România aproximativ 30 de milioane de euro, din care în jur de 22 de milioane de euro minorităţii maghiare, în vreme ce pentru cei zece milioane de români care trăiesc în afara graniţelor ţării sunt repartizate din bugetul naţional circa două milioane de euro.

Potrivit acestuia, ţările unde românii sunt minoritari au alocări zero pentru comunităţile româneşti care trăiesc pe teritoriile lor.

"Trebuie să încercăm să echilibrăm lucrurile în ceea ce priveşte bugetul alocat românilor de pretutindeni. Minorităţilor naţionale din România, adică celor aproximativ două milioane de cetăţeni români minoritari din România, li se alocă anual circa 30 de milioane de euro, excluzând aici costurile cu educaţia, de exemplu a minorităţii maghiare, deci acelea sunt peste 30 de milioane de euro. Ei bine, pentru cele zece milioane de români din afara frontierelor a fost alocat un buget de două milioane de euro. Acest lucru nu este posibil, este o disproporţie flagrantă, este - eu nu mă feresc să o spun - o discriminare financiară a acestor români şi nu este posibil ca statul român să meargă în continuare aşa. Trebuie să mai spun că statele unde trăiesc români alocă zero bani, Bulgaria zero, Serbia zero, Albania zero, Grecia nici nu-i recunoaşte, Ucraina, nimic", a spus Eugen Popescu.

Preşedintele FNRP s-a folosit de prezenţa deputaţilor şi senatorilor la Izvoru Mureşului pentru a transmite acest mesaj Parlamentului şi Guvernului României, dar în special Ministerului de Finanţe, care, "de fiecare dată, atunci când este vorba despre bugetul acordat românilor de pretutindeni, are mari, mari comentarii şi mari rezerve".

Eugen Popescu susţine că este nevoie ca bugetul alocat românilor de pretutindeni să crească "pentru ca lucrurile să meară bine în comunităţile româneşti", el trebuind să fie "direct proporţional cu bugetul alocat minorităţilor naţionale din România", astfel încât să le permită românilor din afara graniţelor să dezvolte instituţii care să le păstreze identitatea naţională.

Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni este unul dintre organizatorii celei de-a XI-a ediţii a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, alături de Centrul Cultural Topliţa, Centrul European de Studii Covasna - Harghita din Sfântu Gheorghe, cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) şi al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.

La manifestare participă aproximativ o sută de persoane, lideri ai organizaţiilor româneşti din jurul frontierelor ţării şi din Balcani (Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina, Albania), dar şi din Diaspora românească (Italia şi Franţa), precum şi o delegaţie din Republica Moldova, formată din parlamentari, jurnalişti, studenţi şi elevi.

Din România, au fost invitaţi să participe la lucrările celei de-a XI-a ediţii a Universităţii de Vară parlamentari din tot spectrul politic, precum şi miniştri din Guvernul Ponta.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Preşedintele FNRP, despre fondurile alocate românilor din străinătate:Este o discriminare financiară.
 Vizualizări articol: 806 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Preşedintele FNRP, despre fondurile alocate românilor din străinătate:Este o discriminare financiară0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei