Procurorii fac percheziţii la locuinţele unor cetăţeni români de origine israeliană acuzaţi că au înşelat cu patru milioane de euro firme din SUA, Bulgaria, Suedia, Franţa şi Belgia, o parte din bani fiind transferaţi în conturile unor companii offshore şi redirecţionaţi în conturi din Israel.
Mai mulţi cetăţeni români de origine israeliană sunt acuzaţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani şi uz de fals, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Tribunalului Bucureşti.
Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti şi ofiţeri de la Investigarea Fraudelor fac, joi, şase percheziţii domiciliare la locuinţele suspecţilor şi la sediile unor societăţi comerciale implicate în activitatea infracţională.
Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2012 - iulie 2013, suspecţii au înşelat mai multe societăţi comerciale din SUA, Bulgaria, Suedia, Franţa, Belgia, prejudiciul fiind estimat la aproximativ patru milioane de euro.
Procurorii au arătat că persoanele suspectate de înşelăciune aveau mai multe moduri de operare. Astfel, aceştia se recomandau reprezentanţilor firmelor înşelate ca fiind patroni ai companiilor care deţineau controlul activităţii comerciale şi financiare asupra acestora şi le cereau bani pentru investiţii.
"Suspecţii s-au recomandat în mod mincinos faţă de reprezentanţii părţilor vătămate străine, ca fiind patroni, proprietari ai companiilor care deţineau controlul activităţii comerciale şi financiare asupra părţilor vătămate, solicitându-le - prin folosirea unor documente false (facturi, contracte etc.) - virarea unor sume importante de bani în conturile unor societăţi comerciale înfiinţate în România de către suspecţi în acest scop, cu motivarea «efectuării unor investiţii", a precizat Parchetul Capitalei.
De asemenea, suspecţii şi-au înfiinţat în România mai multe firme cu denumiri similare celor aparţinând părţilor vătămate şi au contactând clienţii acestora, spunând că a fost schimbat contul bancar şi trebuie să vireze bani în noile conturi. Banii ajungeau astfel în conturile societăţilor comerciale înfiinţate în România, au mai arătat anchetatorii.
O parte din bani au fost transferaţi de suspecţi în conturile unor societăţi comerciale din străinătate de tip "offshore" şi redirecţionate ulterior în conturile unor persoane fizice şi juridice din Israel.
Procurorii au colaborat în acest caz cu ofiţeri de poliţie judiciară de la Direcţia de Investigare a Fraudelor şi Serviciul de Investigare a Fraudelor Bucureşti, Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia de Operaţiuni Speciale.