Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a depistat sute de abateri privind comercializarea produselor cosmetice de protecţie solară şi autobronzante şi a aplicat amenzi de aproape 300.000 de lei, în mai puţin de două săptămâni de controale, potrivit unui comunicat.
ANPC a desfăşurat în perioada 1 - 12 iulie o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale la comercializarea produselor cosmetice de protecţie solară şi autobronzante.
Au fost verificaţi 552 de operatori economici dintre care: patru producatori, patru importatori, 31 de distribuitori şi 513 vânzători, dintre care la 235 de operatori economici (un importator, cinci distribuitori şi 229 vânzători), reprezentand 42,57 la sută din numărul celor controlaţi, s-au depistat abateri de la prevederile legale.
Au fost constatate deficienţe privind informaţiile inscripţionate pe ambalajul produselor, traducerea acestora în limba română şi respectarea prevederilor în cazul promoţiilor.
Valoarea totală a produselor controlate a fost de 860.617 lei, din care produse în valoare de 68.134 de lei au prezentat abateri.
Pentru abaterile constatate, operatorilor economici li s-au aplicat 269 sancţiuni, din care 138 avertismente şi 131 amenzi contravenţionale în valoare de 299.500 de lei.
Totodată, au fost oprite temporar de la comercializare produse cosmetice în valoare de 53.298 de lei.