Poşta Română vrea să-şi extindă portofoliul prin introducerea de servicii financiar-bancare, urmând să prezinte proiectul, în perioada 6 august-6 septembrie, băncilor interesate, şi va permite totodată, unor parteneri persoane fizice sau juridice, să furnizeze servicii poştale sub brandul companiei.
"Compania Naţională Poşta Română urmăreşte crearea unei oferte de produse şi servicii bancare la nivel naţional, din punctul de vedere al acoperirii teritoriale, concretizată într-un proces puternic de bancarizare şi incluziune financiară la nivel naţional. Proiectul va asigura accesul oricărui cetăţean la produse şi servicii bancare şi va respecta legislaţia în domeniu", se arată într-un comunicat al operatorului poştal.
De asemenea, compania va introduce, începând cu ultimul trimestru al acestui an, sistemul de franciză poştală, prin care persoanele fizice sau juridice interesate vor putea furniza servicii de profil sub brandul Poşta Română.
Compania se află în proces de restructurare şi modernizare, vizând creşterea veniturilor, reducerea cheltuielilor şi diminuarea datoriilor istorice. Poşta vrea astfel să devină mai competitivă pe piaţa serviciilor poştale, liberalizată la începutul anului.
Poşta este cel mai mare operator local de profil şi are o reţea teritorială de 5.600 de unităţi poştale şi 32.000 de angajaţi. Acţionarii companiei sunt Ministerul pentru Societatea Informaţională - 75% şi Fondul Proprietatea - 25%.