Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că actualul Guvern i-ar cere practic prin demersul privind privatizarea CFR Marfă la nivelul CSAT să o facă pe primul ministru, însă pactul de coabitare nu presupune încălcarea legii sau a Constituţiei.
"Se spune că mă substitui uneori primului ministru pentru simplul fapt că exprim o părere, iar aici chiar îmi cere Guvernul să o fac pe primul ministru, iar eu le spun «nu pot». Nu pot încălca o Constituţie care a fost singurul meu scut în cele două mandate, respectarea Constituţiei şi atunci când mi-a plăcut şi atunci când nu mi-a plăcut. Deci, solicitarea Guvernului ascunsă sub un articol din legea CSAT legat de siguranţa naţională prin care CSAT să avizeze vânzări de acţiuni este dincolo de ceea ce pot accepta ca preşedinte al CSAT. Şi în niciun caz eu nu voi face un act ilegal acum la bătrâneţe sau către terminarea celui de-al doilea mandat. Poate că am fost mai puţin experimentat în prima parte a primului mandat, dar în niciun caz acum", a afirmat Băsescu.
El a fost întrebat dacă "de dragul coabitării" nu a încercat să vorbească cu premierul Victor Ponta la telefon.
"De dragul coabitării înseamnă să respectăm legea, iar cine crede că de dragul coabitării sunt pregătit să încalc legea se înşeală amarnic. Eu nu am să acopăr nici rateuri, nici hoţii, ca cele cu transferul de terenuri la Consiliul Judeţean Brăila, nici renunţarea la 400 de milioane de dolari în relaţia cu Rompetrolul. Deci nu asta înseamnă pentru mine coabitare, pentru mine coabitare înseamnă respectarea legii", a răspuns şeful statului.
Băsescu a fost întrebat dacă mai există coabitare. "Există atâta timp cât respectăm legea. Dacă coabitarea înseamnă încălcarea legii, ea nu poate funcţiona. Dar cât timp respectăm legea, da", a răspuns preşedintele.
De asemenea, Băsescu a fost chestionat dacă regretă semnarea pactului de coabitare cu premierului. "Nu, nu, el e necesar". Întrebat dacă l-a dezamăgit Victor Ponta, Băsescu a răspuns: "Vă spun cu poată sinceritatea că nu. Nu m-a dezamăgit deloc. (...) Am ştiut ce se va întâmpla de când l-am semnat".
Întrebat dacă în momentul de faţă consideră că Victor Ponta fuge de răspundere, Traian Băsescu a răspuns: "Da".
Băsescu a ţinut să sublinieze în cadrul conferinţei de presă de luni că cele exprimate cu privire la privatizarea CFR Marfă sunt punctele sale de vedere. "Ceea ce aţi auzit este punctul meu de vedere, nu este punctul de vedere al CSAT, nu este punctul de vedere al premierului, nu este punctul de vedere al nimănui altcuiva decât punctul meu de vedere", a explicat preşedintele.