Legea invocată de către ministrul Apărării, Mircea Duşa, când a explicat la Braşov reglementarea intervenţiilor în cazul zborurilor neautorizate în spaţiul aerian românesc, vizează de fapt aprobarea unei OUG privind scutirea de la plata unor taxe.
Ministrul Apărării a declarat, joi, la Braşov, când a fost întrebat despre survolările neautorizate ale spaţiului aerian al României, că jurnaliştii ar trebui să studieze legea şi să nu mai vorbească "prostii", despre "OZN-uri şi alte chestiuni care nu-şi au locul".
Întrebat de jurnalişti despre survolările neautorizate ale spaţiului aerian românesc, ministrul s-a arătat deranjat de întrebare. "Aveţi dumneavoastră o problemă?", a întrebat-o ministrul pe jurnalista care i-a adresat întrebarea, apoi le-a recomandat ziariştilor să citească Legea 256/2001, ca să nu mai vorbească "prostii".
Legea 256/2001 nu are însă reglementări referitoare la acest domeniu. Legea 256/2001 aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 213/2000 privind suspendarea plăţii taxei pe valoarea adăugată şi scutirea de la plata taxei vamale şi a suprataxei vamale de import pentru bunurile importate în cadrul ajutorului nerambursabil acordat de Guvernul Japoniei Guvernului României.
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, miercuri, la Piteşti, că este necesară achiziţionarea de avioane F 16 deoarece aproape zilnic spaţiul aerian al ţării este forţat de aparate de zbor "care nu sunt identificate sau care nu au aprobare de survol", ultima intervenţie fiind în noaptea de luni spre marţi.
"Să ştiţi că este foarte necesar să achiziţionăm avioanele pentru că aproape zilnic spaţiul aerian al ţării este forţat, probabil n-ar trebui să vă spun asta, de avioane care nu sunt identificate sau care nu au aprobare de survol şi în acel moment suntem nevoiţi să ridicăm în aer avioanele de vânătoare cu procedurile de somare pentru că acele avioane să iasă din spaţiul de survol al ţării", afirma Mircea Duşa.
El susţinea că aceste lucruri de întâmplă "destul de des" şi se folosesc, în momentul de faţă, de MiG-urile din dotare.
"Ieri noapte (n.r. - în noaptea de luni spre marţi) s-a întâmplat ultima oară, sunt detalii care nu pot fi făcute publice. Sunt tot felul de situaţii când noi, pe procedurile internaţionale şi europene pe care le avem pe această speţă, acţionăm, dar nu vă pot spune dacă am acţionat în forţă", spunea ministrul Mircea Duşa.