Prevederile ordonanţei de urgenţă care modifică schema de sprijin pentru energia regenerabilă se aplică din 1 iulie, deşi actul normativ nu a fost notificat Comisiei Europene, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă,afirmând că o notificare informală a fost trimisă Consiliului Concurenţei.
"Am trimis notificare informală în 17 iulie către Consiliul Concurenţei, dar să vedem dacă notificăm toaă legea, sau doar partea care vizează marii consumatori. Notificarea presupune un volum de muncă foarte mare, nu este o hârtie care se face într-o zi", a declarat joi Niţă, într-o conferinţă pe teme de energie.
Guvernul nu a notificat Comisia Europeană în legătură cu schimbarea legii energiei regenerabile, deşi Niţă spunea în luna mai că "în mare" Comisia a fost de acord cu schimbările legislative.
"Până acum nu a fost primită nicio astfel de prenotificare", potrivit unui document al CE, datat 24 iunie.
Reprezentanţii Comisiei spun că anunţul făcut de Niţă în luna mai este incorect, lipsind notificarea.
"Comisia Europeană a apreciat că legea a fost în dezbatere, că ne-am consultat cu ei, în mare a fost de acord cu propunerile noastre", a spus Niţă la 23 mai.
Totodată, CE a cerut Guvernului să transmită informaţii "consolidate" privind legislaţia care prevede ajutorul de stat pentru energiile regenerabile, datele nefiind însă comunicate.
Guvernul a decis, la începutul lunii iunie, să amâne acordarea unui certificat din cele două alocate producţiei de energie eoliană până în 2017. Decizia a nemulţumit investitorii în astfel de unităţi de producţie a electricităţii.
Energia produsă din surse regenerabile este sprijinită de guvern prin schema certificatelor verzi. Fiecare producător primeşte gratuit de la Transelectrica un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce şi o livrează în reţea.
Mai departe, producătorii vând aceste certificate verzi către furnizori, care sunt obligaţi prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de sursele regenerabile. Furnizorii îşi recuperează costurile cu achiziţia certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli.