Ministrul delegat pentru IMM-uri, turism şi mediul de afaceri, Maria Grapini, afirmă că "toate pedepsele pentru evaziune fiscală trebuie majorate" prin noul Cod al insolvenţei, al cărui proiect a fost finalizat şi urmează să fie pus în dezbatere publică integral, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ministrul Maria Grapini a declarat, marţi, presei, la Târgu Mureş, că "toate pedepsele pentru evaziune fiscală trebuie majorate" prin noul Cod al insolvenţei, aceasta fiind propunerea sa pentru noul Cod, care urmează să fie pus în dezbatere publică.
"Nu o să vorbesc despre pedepse, pentru că în dezbatere publică o să fie pus în integralitate Codul Insolvenţei, dar clar se înăspresc pedepsele pentru că - aceasta a fost şi o propunere a mea - toate pedepsele pentru evaziune fiscală trebuie majorate. Dacă dezbaterea este în august, atunci conform procedurilor poate intra în vigoare şi Codul Insolvenţei spre sfârşitul anului. Până la urmă, noi trebuie să înţelegem că avem două variante: conformare voluntară, ceea ce este foarte bine, dar trebuie şi aceste măsuri, care în toată lumea se iau, pe evaziune fiscală", a spus Grapini.
Ministrul a adăugat că, în opinia sa, evaziunea fiscală în România a crescut, ajungând la aproape 30 la sută, tocmai pentru că "de-a lungul anilor legea nu a fost suficient de exigentă".
Grapini a spus că "au dreptate" investitorii privaţi care susţin că ar fi fost jefuiţi cu 10 miliarde de euro din cauza Legii insolvenţei, iar trei lucruri care au fost reclamate sunt cuprinse în Codul insolvenţei, al cărui proiect a fost finalizat.
"Primul - termenele foarte lungi, de trei ani, în care firmele mureau, aveau costuri foarte mari. De altfel, trebuie să ne aliniem la Directiva Europeană de Small Bussines Act, ca ieşirea din piaţă să fie uşoară, nu cu costuri şi nu cu perioadă îndelungată. Un alt lucru reclamat la Legea insolvenţei era că erau insolvenţe trucate şi atunci mureau nevinovaţi, să zic aşa, în jurul celui care îşi crea insolvenţa, şi aici Codul insolvenţei prevede extrem de exigent o auditare pe trei ani înapoi, pentru a vedea dacă insolvenţa n-a fost trucată. Va fi şi o corelare de modificare a Legii 31 ca să atragă răspunderea celui care a administrat afacerea. Şi, sigur, la Codul insolvenţei vrem să scurtăm perioada, dorim să facem cercetarea dacă nu a fost o insolvenţă trucată", a spus ministrul.
Ea a adăugat că ultimul aspect mai trebuie să fie corelat "cu documentele de plată în piaţă, foarte reclamate de întreprinzători".
"Practic, biletele la ordin nu au nicio valoare, s-au creat extrem de multe arierate şi firmele nu-şi mai pot recupera (banii - n.r.) pentru că practic banca nu ia nicio măsură dacă un întreprinzător are sute de bilete de ordin care la data scadenţei nu au bani. Am propus aici Asociaţiei Băncilor, în colaborare cu mediul privat, ca întreprinzătorului care are bilet la ordin depus în bancă şi nu are banii să nu i se mai elibereze formulare de bilete la ordin pentru a nu intoxica piaţa", a spus Grapini.