Şeful statului a declarat, la întâlnirea cu delegaţia FMI, CE şi BM, că o nouă lege a salarizării trebuie să fie o prioritate a noului acord cu organismele internaţionale, precizând că deşi se vorbeşte de elaborarea unui nou act normativ, nu trebuie uitat că există deja o lege, care nu e aplicată.
"Aş face o observaţie legată de legea salarizării. În lumea politică se vorbeşte de o nouă lege a salarizării, dar noi avem o lege a salarizării care nu este pusă în aplicare şi care a fost lucrată timp de doi ani cu Banca Mondială”, a afirmat preşedintele Băsescu, referindu-se la vechea lege, realizată de Guvernul Boc.
El a arătat că opinia sa este că în noul acord pe care România trebuie să îl încheie cu FMI, aplicarea unei noi legi a salarizării trebuie să reprezinte o prioritate la capitolul reforme structurale.