Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a spus, luni, că la sfârşitul lunii august va prezenta în partid o analiză privind şansele ca referenumul de revizuire a Constituţiei să fie organizat în toamnă, el vorbind şi despre posibilitatea ca Guvernul să adopte un pachet de măsuri în acest sens.
"Am discutat dimineaţă şi ceea ce am vorbit la BPN-ul trecut a rămas stabilit foarte clar: undeva la sfârşitul lui august vom avea un BPN, un CExN, o întâlnire cu grupurirle parlamentare, probabil pe 28-29-30, să vedem unde. Acolo o să prezint o analiză în ce priveşte şansele pentru ca referendumul să poată să treacă", a spus Dragnea.
El a arătat că majoritatea colegilor săi din BPN consideră că modificarea Consttuţiei şi înfiinţarea regiunilor în acest an ar fi foarte importante pentru România. "Nu e bine să cedăm foarte uşor şi să vedem dacă împreună cu colegii PNL, cu un pachet de măsuri sau acţiuni care să fie adoptate de Guvern, am avea posibilitatea să convingem populaţia ca peste 50% plus unu să vină la referendum. Proiectul de regionalizare va fi gata în septembrie, din punctul meu de vedere. Dacă Constituţia va fi modificată, eu îmi duc proiectul la capăt; dacă nu, o să-l amân", a spus Dragnea.
El a spus, răspunzând unei întrebări, că organizaţiile PSD care au în acest moment probleme privind mobilizarea la referendum sunt aceleaşi organizaţii care au avut "aceeaşi prestaţie" la refrendumul de anul trecut.
"Dar situaţia de anul trecut s-a schimbat. Acum organizaţiile în mod normal trebuie să fie şi sunt mai bine structurate, trebuie să aibă mai multă forţă de organizare, nu mai sunt într-un an în care săreau din alegeri în alegeri. În mod normal ar fi şanse dacă de exemplu s-ar adopta desfăşurarea referendumului în mai multe zile, 3 zile, e voie", a spus Dragnea.
El nu a dorit să detalieze în ceea ce priveşte pachetul de măsuri pe care Guvernul l-ar adopta referitor la organizarea referendumului, arătând că nu doreşte să le facă publice până nu le vede premierul Victor Ponta şi până nu vor fi prezentat în BPN şi discutate cu colegii de coaliţie, respectiv PNL, PC şi UNPR.
"Eu vreau să studiem toate posibilităţile legale prin care am putea organiza referendumul în toamnă cu şanse de reuşită. (...) Dacă o să constatăm din analiză că e riscant sau sunt şanse mici să vină 50% plus unu, o să adoptăm o altă strategie", a spus Dragnea.
El a precizat că, dacă se va lua decizia organizării referendului în toamnă, va exista o strategie specială pentru românii din diaspora.
În 29 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 221 de voturi "pentru", 73 de voturi "împotrivă" şi 2 abţineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum la 30%.
Iniţiativa legislativă, semnată de Valeriu Zgonea, Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Bogdan Ciucă, modifică Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezenţă la acest tip de scrutin de la 50% la 30%, dar şi introducerea condiţiei unui vot de 25% din alegători pentru validarea rezultatelor.
În aceeaşi zi, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a anunţat că PDL, UDMR şi PPDD atacă la Curtea Constituţională proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum.
Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul la referendum este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, în 26 iunie, Curtea Constituţională.
Preşedintele Băsescu a declarat, ulteriror, că termenul fixat de CC este "greşit calculat" şi "nu are niciun Dumnezeu".
Preşedintele a cerut Parlamentului reexaminarea legii care prevede validarea referendumului cu participare de cel puţin 30% şi cu cvorum al voturilor valabil exprimate de cel puţin 25%, pe motiv că în această formă nu se asigură o reprezentativitate suficientă.
Un referendum pentru validarea Constituţiei organizat anul acesta ar trebui să beneficieze de prezenţă de 50% la urne pentru a fi validat. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, precum şi alţi lideri USL, s-au pronunţat, în principiu, pentru amânarea referendumului pentru Constituţie pentru 2014, când a prezenţa necesară validării ar fi doar de 30%. Ministrul Dragnea a declarat, recent, în mai multe rânduri, că nu renunţă la ideea organizării referendumului pentru Constituţie în toamna anului 2012, o soluţie pentru ca acesta să fie validat fiind organizarea în mai multe zile, poate chiar trei, astfel încât prezenţa să poată atinge pragul de validare prevăzut de lege.