Un suporter al echipei Petrolul Ploieşti a decedat, miercuri după-amiază, după ce a căzut din trenul care transportă spre Bucureşti galeria formaţiei prahovene, pentru meciul din Supercupa României contra Stelei Bucureşti, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliţie.
Accidentul s-a produs în zona localităţii Crivina din judeţul Prahova, potrivit surselor citate.
În trenul care aduce la Bucureşti fanii Petrolului se află şi poliţişti de Transporturi Feroviare.
La locul accidentului se fac cercetări de către echipe de criminalişti de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.
Formaţia Steaua Bucureşti întâlneşte, miercuri, de la ora 20.45, pe Arena Naţională din Bucureşti, echipa Petrolul Ploieşti, în Supercupa României-Timişoreana.