Populaţia României a scăzut cu 5.316 persoane în luna mai, când s-au născut peste 14.848 de copii şi au decedat peste 20.100 de persoane, informează, miercuri, Institutul Naţional de Statistică (INS).
În luna mai s-au născut 14.848 de copii, cu 271 mai mulţi decât în luna aprilie şi au decedat 20.164 de persoane, cu 2.000 mai puţine decât în luna aprilie.
"Sporul natural provizoriu a fost negativ în luna mai, de 5.316 persoane, la fel ca în luna aprilie, când a fost de 7.587 persoane. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna mai, a fost de 143 (9,6 copii sub un an la 1000 născuţi-vii), rata fiind în scădere faţă de luna aprilie, când a fost de 10,8 copii sub un an la 1000 născuţi-vii", se arată în comunicatul remis agenţiei MEDIAFAX.
La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna mai 8.352 de căsătorii, cu 4.795 mai multe decât în luna aprilie, iar numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive a fost de 2.834, cu 152 mai multe decât în luna aprilie.
În mai 2013, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 2.081, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 267 mai mic.
"Sporul natural a fost negativ în luna mai 2013, de 5.316 persoane, la fel ca în luna mai 2012 (3.502 persoane). Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 20 mai mic decât în luna mai 2012", a precizat INS.
În mai 2013 au fost încheiate cu cinci mai puţine căsătorii decât în aceeaşi lună din anul precedent, iar numărul divorţurilor a scăzut cu 17.