Premierul Victor Ponta a cerut miniştrilor Culturii şi Afacerilor Externe ca, împreună cu membrii comisiei de specialitate a Senatului, să analizeze activitatea Institutului Cultural Român (ICR) şi să se propună măsuri, inclusiv politice, deoarece "lucrurile nu merg bine" la această instituţie.
"O să vă rog ca, împreună cu comisia de specialitate de la Senat, să faceţi o analiză, împreună cu ministrul de Externe. Cred că, din păcate, situaţia la ICR nu merge aşa cum ne-am dori şi vreau să ne propuneţi, şi politic, şi Senatului, toate măsurile care sunt necesare ca ICR-ul, deşi nu e în subordinea Guvernului, dar colaborează cu Ministerul Culturii şi Ministerul de Externe, să redevină, totuşi, o instituţie care să ne ajute în promovarea culturii noastre în străinătate. Nu cred că lucrurile merg bine", i-a spus Ponta, miercuri, ministrului Culturii, Daniel Barbu, la începutul şedinţei de Guvern.
Premierul a precizat că a discutat deja în acest sens cu preşedintele Comisiei de Cultură a Senatului şi că doreşte rapid o analiză şi luarea tuturor măsurilor care se impun.
Andrei Marga a fost numit la conducerea Institutului Cultural Român pe 11 septembrie 2012, prin vot în plenul Senatului.
Conducerea ICR s-a schimbat după ce, pe 2 august 2012, la câteva zile de la decizia Curţii Constituţionale de a declara drept constituţională Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27/ 2012, prin care Institutul Cultural Român (ICR) trecea din subordinea Preşedinţiei în cea a Senatului, preşedintele de atunci al Institutului, Horia-Roman Patapievici, şi foştii vicepreşedinţii Tania Radu şi Mircea Mihăieş şi-au anunţat demisia.
Guvernul a adoptat, pe 13 iunie 2012, Ordonanţa de Urgenţă (OUG 27/2012) prin care ICR trece de sub autoritatea preşedintelui în subordinea Senatului, care numeşte atât conducerea operativă a institutului, cât şi membri ai consiliului de conducere. Conducerea operativă a ICR este asigurată de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, asistat de doi vicepreşedinţi, cu rang de subsecretari de stat, numiţi şi revocaţi din funcţie de plenul Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, la propunerea Biroului Permanent al Senatului.