Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, marţi, un amendament iniţiat de PNL care prevede că nu pot fi adoptate ordonanţe de urgenţă privind regimul infracţiunilor, pedepselor şi executării acestora.
Articolul 115, alineatul (6), care în Constituţiua actuală are următorul cuprins: "Ordonanţele de Urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică", a fost completat şi va avea, în viitoarea Lege fundamentală, următorul conţinut: "Ordonanţele de Urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, ori privind regimul infracţiunilor, pedepselor şi executării acestora, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică".
Amendamentul a fost adoptat cu majoritate de voturi.