Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, marţi, că probabil în toamnă, după ce va intra în vigoare noua listă cu medicamente compensate, să existe şi calcule diferenţiate clawback pentru generice şi pentru originale.
Eugen Nicolăescu a spus că în acest moment taxa de clawback se calculează global, şi pentru generice şi pentru originale. El a precizat că în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate, la o întâlnire de la Ministerul Finanţelor cu Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice, a fost propusă calcularea taxei clawback diferenţiat.
"Se calculează cu marja de creştere pentru generice numai pentru generice şi se calculează cu marja de creştere la originale numai pentru originale. Noi suntem la timpul în care facem calcule să vedem - şi am făcut deja nişte calcule - dacă aplicăm această metodă diferenţiată de calculare a clawback dacă ne scade volumul total de încasări pe clawback pe care îl avem prins în bugetul de stat. Orice scădere din bugetul de stat înseamnă deficit bugetar şi Ministerul Finanţelor nu ne lasă, după cum ştiţi, şi până la urmă este o politică guvernamentală", a spus Nicolăescu.
El a precizat că în acest moment se calculează un necesar de ajustări pentru a face clawback aferent originalelor, şi în felul acesta, pe total, când se închide calculul pe taxa clawback, să nu existe diferenţă pe bugetul de stat.
"Deci vorbim pe global. Aici suntem. Dacă lucrurile merg cum trebuie, probabil în această toamnă vom avea, atunci când intră şi noua listă în vigoare, vom avea calcule diferenţiate clawback pentru generice şi clawback pentru originale. Şi credem că în felul acesta nemulţumirile se vor duce undeva în altă parte şi nu vor mai fi la noi", a spus Nicolăescu.
Ministrul Sănătăţii a reafirmat că noua listă cu medicamente compensate va fi finalizată şi va intra în vigoare la data de 1 august, cu condiţia să nu apară probleme complicate care să decaleze acest program.
"Probabil că azi veţi găsi în Monitorul Oficial - sau mâine, depinde când se publică, dar foarte curând - criteriile pe care vor lucra comisiile de specialitate atunci când vor analiza propunerile pe care le fac producătorii de medicamente şi care doresc să introducă pe listele de compensate asemenea tipuri de molecule. După calendarul pe care noi l-am făcut, ar trebui ca până la 30 iunie comisiile de specialitate să-şi pună punctele de vedere şi să facă propunerile către Comisia naţională care, până la 15 iulie, ar trebui să-şi pună ultimul cuvântul şi să ne spună ce medicamente intră pe listă, urmând ca după aceea să facem toată transparenţa decizională şi să promovăm Hotărârea de Guvern de aprobare", a spus Nicolăescu.
El a arătat că, dacă toate lucrurile urmează această cale şi dacă nu vor exista probleme complicate la comisia naţională, contestaţii sau alte lucruri care să decaleze calendarul, atunci la 1 august lista poate fi gata şi poate să producă efectele pe care le aşteaptă mai ales pacienţii.
Întrebat din ce se suportă fondurile aferente acestei noi liste, Nicolăescu a precizat: "Păi în primul an, aşa cum există legea în vigoare, toată diferenţa de creştere se suportă de producători, prin taxa de clowback, urmând ca în anii următori noi să încercăm să facem o serie de calcule, de ajustări şi de normare".
El a spus că, în condiţiile în care intră un medicament nou, dar mai sunt două-trei medicamente pe piaţă, trebuie văzut care dintre medicamente mai continuă să fie prescrise şi care nu, în funcţie de diferenţe şi de consumurile estimate urmând a se cunoaşte influenţa pe buget.
"Deocamdată, noi nu putem spune că o să fie nevoie de un leu sau de o sută, până nu ştim câte molecule intră pe listă şi după aceea să vedem ce indicaţii terapeutice au, cum vor fi prescrise, şi abia la final, când toate aceste lucruri se vor fi terminat, putem să spunem că avem nevoie de un buget de atât sau de atât. În consecinţă, să mă exprim azi ar însemna să fiu ghicitor în stele şi nu sunt", a spus Nicolăescu.
Ministrul Sănătăţii anunţa, în 30 mai, că noua listă de medicamente compensate ar putea intra în vigoare la 1 august, după ce, în aprilie, tot el dădea ca termen posibil data de 1 iulie.