Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că va discuta cu premierul Victor Ponta în drum spre Miercurea Ciuc "nişte chestiuni de calendar", "chestiuni de mecanisme de funcţionare mai bună", arătând că PNL are nişte propuneri în acest sens.
Crin Antonescu a fost întrebat despre faptul că premierul Victor Ponta spunea că va discuta cu liderul PNL în drum spre Miercurea Ciuc despre renegocierea protocolului.
"Să ştii că e mult spus renegocieri, de obicei se renegociază posturi, structura Guvernului, se renegociază un program de guvernare, dar vă spun încă o dată: nu se schimbă nimic, nici programul de guvernare, nici structura Guvernului, nici obiectivele alianţei şi nu le putem schimba pentru că le-am prezentat oamenilor", a spus Antonescu într-o conferinţă de presă.
El a arătat că va discuta cu premierul "nişte chestiuni de calendar".
"Sunt nişte chestiuni de calendar. Sigur că şi noi avem aici nişte propuneri, sunt nişte chestiuni de mecanisme de funcţionare mai bună. Avem aici nişte propuneri, dar, înţelegeţi-mă, nici nu este elegant, nici nu este cazul să vi le spun dumneavoastră înainte de a i le spune premierului. Nici nu vă pot invita să mergeţi cu noi la Miercurea Ciuc, dar le veţi afla când vom face public protocolul", le-a răspuns Crin Antonescu ziariştilor.
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că va discuta, sâmbătă, cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, despre rezolvarea problemelor din USL, menţionând că soluţiile cele mai bune vor fi găsite şi menţionând, pe de altă parte, că până acum nu a considerat că este cazul de remanieri în Guvern.
El a afirmat anterior că protocolul USL trebuie rediscutat în urma situaţiilor noi şi tensionate apărute după criticile repetate la adresa sa formulate de către senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu, deoarece este nevoie de negocierea unor mecanisme de întărire a solidarităţii.