Două trenuri de pe ruta Constanţa-Bucureşti, respectiv Bucureşti-Constanţa, sunt oprite temporar în Capitală, din cauza unor copaci căzuţi din cauza furtunii în gabaritul căii ferate, la intrarea în staţiile Pantelimon şi Pajura, informează Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA.
Astfel, trenul 1682, care circulă pe relaţia Constanţa - Bucureşti Nord, staţionează în gara Băneasa de la ora 16.42, iar trenul 11017 Bucureşti Obor - Constanţa a fost oprit în gara Obor, începând cu 15.45, potrivit sursei citate.
La faţa locului s-au deplasat deja echipele de intervenţie, pentru tăierea copacilor căzuţi şi eliberarea liniilor, astfel încât circulaţia celor două trenuri să fie reluată în cel mai scurt timp, precizează cei de la CFR.