Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 17 mai 2013 - Anul XVIII, nr. 111 (5318)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Duşa: În acest an Armata va începe programul de înzestrare cu avioane de vânătoare

Vineri, 17 Mai 2013 (17:23:41)

 Armata va începe în acest an programul de înzestrare cu avioane de vânătoare, declară ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, potrivit căruia "orientarea" va fi către avioanele care satisfac solicitările de securitate ale MApN, dar şi către cele pe care le au deja alte armate.

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că programul de înzestrare cu avioane de vânătoare va începe în acest an, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Eu în acest an voi realiza acest obiectiv al Armatei, de a începe programul de înzestrare cu avioane de vânătoare, cu avioane multirol, pentru că rezerva de acţiune a avioanelor MIG mai este până în 2017, iar misiunea pe care trebuie să o îndeplinească aviaţia de vânătoare trebuie să fie continuă, mai ales că noi suntem stat al Uniunii Europene, suntem şi graniţă a UE pe graniţa cu Ucraina, Moldova şi Marea Neagră, o zonă foarte importantă şi va trebui să creăm această capabilitate până în 2017, astfel încât să ne asigurăm poliţia aeriană şi supravegherea spaţiului aerian al ţării pe care o realizează MApN”, a spus Duşa.

El a adăugat că orientarea va fi spre avioane multirol care să satisfacă şi solicitările de securitate ale MApN aprobate prin hotărârea CSAT, dar şi către cele deţinute deja de alte armate, deoarece atunci când există şi în dotarea altor armate şi există o uniune a statelor care deţin avioane multirol întreţinerea este mai ieftină.

Potrivit ministrului, modernizarea şi înzestrarea Armatei depinde de bugetul Ministerului Apărării Naţionale.

La începutul anului, ministrul Apărării a primit mandat din partea CSAT ca în următoarele luni să încheie negocierile privind achiziţionarea unor avioane multirol aflate deja în uz, declara atunci premierul Victor Ponta.

Tot atunci, Mircea Duşa spunea că doreşte ca în prima parte a acestui an să existe un obiectiv foarte clar legat de achiziţionarea avioanelor multirol, având în vedere că resursa de zbor pe care România o are cu avioanele MIG expiră în 2017.

Întrebat despre partenerii cu care partea română negociază în vederea achiziţionării avioanelor multirol şi dacă Portugalia rămâne o opţiune, Mircea Duşa a refuzat să dea amănunte.

La finele anului trecut, premierul declara că avioanele multirol F-16 care urmează să fie achiziţionate de România sunt deja în serviciu, dar vor fi pregătite să reziste pe o durată de 20 ani, costul unor aparate noi depăşind posibilităţile financiare ale ţării.

La rândul său, ministrul de atunci al Apărării Naţionale Corneliu Dobriţoiu a anunţat că avioanele multirol F-16 vor fi achiziţionate din Portugalia şi că preţul pentru cele 12 aparate la mâna a doua este în jur de 600 de milioane de dolari, această sumă urmând să fie achitată în cinci ani. Conform lui Dobriţoiu, prima tranşă, de 70 de milioane de dolari, ar trebui plătită în 2013.

În septembrie 2012, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat proiectul de "realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană" în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene". Dobriţoiu a spus atunci că au fost identificate resurse în buget pentru achiziţia a 12 avioane second-hand F 16, România începând să plătească din 2013 şi va beneficia de aceste avioane din 2016.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Duşa: În acest an Armata va începe programul de înzestrare cu avioane de vânătoare.
 Vizualizări articol: 582 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Duşa: În acest an Armata va începe programul de înzestrare cu avioane de vânătoare0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei