Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că în opinia sa, în viitoarea Constituţie trebuie prevăzut un termen maxim, de cinci zile, în care Parlamentul să ia în discuţie Ordonanţele de Urgenţă.
"Cred că trebuie în viitoarea Constituţie să prevedem o procedură specială în care Parlamentul într-un termen maxim de cinci zile să ia în discuţie Ordonanţele de Urgenţă. Asta e în regulă, asta e se întâmplă în toate ţările europene", a spus Ponta.
El a precizat că evită pe cât posibil Ordonanţele de Urgenţă.
"Am cel mai mic număr de Oordonanţe de Urgenţă din 2000 încoace. Anul acesta, din 24, în vreo 15 e vorba de acţiuni de infrigement, apoi Parlamentul le aprobă. Nu cred e nimic rău, cred că în viitoarea Constituţie trebuie să avem Ordonanţe de Urgenţă, pentru că sunt lucruri urgente", a mai spus Ponta.