O bandă de hoţi români care opera de câteva luni în sud-vestul Franţei a fost destructurată, jandarmii francezi arestând opt suspecţi, între care un bulgar, relatează publicaţia franceză Sud-Ouest, în ediţia electronică de miercuri.
Hoţii erau extrem de activi. Potrivit unor anchetatori de la Secţia de Cercetări (SR) din Bordeaux-Bouliac, însărcinaţi de efectuarea anchetei împreună cu jandarmi din Lot-et-Garonne şi Landes, ei ar fi comis aproape o sută infracţiuni, din vara lui 2012 şi până în martie 2013.
Hoţii intrau frecvent case, în plină zi sau pe timpul nopţii. După ce se asigurau că locuinţele sunt goale, ei spărgeau uşa sau fereastra şi, în câteva minute, furau obiectele de valoare. Ei acţionau în regiunile Aquitaine şi Poitou-Charentes, în sud-vestul Franţei, dar şi în departamentul Sarthe, în vestul Franţei. Opt dintre ei au fost reţinuţi.
Reţeaua a intrat în atenţia autorităţilor franceze în urma constatării unui fenomen de multiplicare a furturilor în regiunea oraşului Bordeaux. Mai multe echipaje au fost mobilizate în ultimele luni pentru a efectua cercetări în regiune, unde s-a instalat un climat de nesiguranţă.
Jandarmii din Bordeaux-Bastide au efectuat primele investigaţii şi au descoperit asemănări în modul de comitere a infracţiunilor. Convinşi de faptul că se află în faţa unei reţele foarte bine structurate, ei au transmis informaţiile strânse către anchetatori de la SR, în cadrul unei proceduri judiciare deschise de Parchetul Jurisdicţiei Interregionale Specializate (JIRS) de pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux.
În baza unei comisii rogatorii conduse de judecătorul de instrucţie Serge Rey, ei a implementat un dispozitiv pentru a urmări traseele hoţilor. În cursul numeroaselor şi repetatelor deplasări, jandarmii i-au observat în Gironde, Landes, Lot-et-Garonne, Charente, Charente-Maritime, Vienne şi Haut-Vienne.
Potrivit dovezilor strânse, majoritatea obiectelor furate, între care bijuterii, bani în numerar sau camere digitale, erau încredinţate cunoştinţelor, prin intermediul cărora ajungeau în România, unde erau comercializate.
La Bordeaux, un comerciant bulgar este suspectat de complicitate. El i-ar fi ajutat pe hoţi la vânzarea bijuteriilor de aur. Luni dimineaţa, bulgarul şi patru cetăţeni români au fost arestaţi. Cei cinci suspecţi se vor afla în arest până joi şi ar putea fi puşi sub acuzare pentru furt în grup organizat.
Marţi, alţi trei presupuşi complici au fost prezentaţi magistratului. Ei au fost reţinuţi vineri, la Saint-André-de-Cubzac, o comună din regiunea Aquitaine.