Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că uzina Ford de la Craiova este "unul dintre producătorii strategici din Europa" şi "unul dintre marii jucători" în perioada următoare, "pentru ca România să treacă la un sold pozitiv al comerţului exterior", ransmite corespondentul MEDIAFAX.
Şeful statului a mai spus că unul dintre motivele pentru care a venit în vizită la fabrica Ford din Craiova este pentru că a vrut să ştie care "mai sunt premisele" acestei uzine, în condiţiile în care există ţări în care compania şi-a încetat sau urmează să înceteze producţia.
"Am venit aici în uzină din mai multe motive. Ştiu că Ford este într-un proces de restructurare a producţiei sale în Europa, ştiu că sunt ţări în care Ford şi-a încetat sau urmează şă îşi înceteze producţia şi am vrut să ştiu care sunt perpectivele uzinei de la Craiova", a afirmat Băsescu, precizând că ceea ce a văzut este "încurajator".
Şeful statului a afirmat că uzina Ford de la Craiova este ""unul dintre marii jucători" în perioada următoare, "pentru ca România să treacă la un sold pozitiv al comerţului exterior".
"După cum ştiţi, economia românească reuşeşte în ultimul timp să menţină aproape echilibrată balanţa comerţului exterior şi, în opinia mea, uzina Ford de la Craiova este unul dintre marii jucători în perioada viitoare pentru ca Romania să treacă la un sold al comerţului exterior pozitiv. Ce am văzut astăzi aici este înurajator", a declarat Băsescu.
Preşedintele a mai spus că uzina de la Craiova este "una dintre producătorii strategici din Europa", programul pentru această uzină este de dezvoltare continuă, iar nivelul tehnologic atins în această fabrică "se înscrie perfect în parteneriatul strategic româno-american".
"Ce am aflat comunic public: uzina de Craiova este unul din producătorii strategici ai Ford din Europa, iar programul pentru această uzină este de dezvoltare continuă. (...) Îmi aduc ainte cifrele despre care se vorbea inţial, ca investiţie la Craiova a companiei Ford. Ele au fost deja depăşite. De unde s-a discutat despre o investiţie de circa 600 de milioane euro, astăzi s-au depăşit 800 milioane de euro deja. Nivelul de dotare din punct de vedere tehnologic al uzinei de la Craiova este unul de vârf şi am plăcerea să subliniez că nivelul tehnologic atins la Craiova se înscrie perfect în parteneriatul startegic româno-american, pentru secolul XXI, în care unul din puncte este transferul de tehnologie", a mai spus şeful statului.
El a precizat că a vorbit cu oamenii din secţii, care i-au spus că sunt mulţumiţi, mulţi dintre aceştia lucrând aici şi pe vremea când uzina era la Daewoo.
"Au satisfacţia că lucrează în una dintre cele mai moderne uzine auto din Europa", a mai spus Băsescu, precizând că angajaţii Ford au locuri de muncă sigure.
"Să sperăm că şi Uniunea Europeană va ieşi din criza economică, ceea ce va stimula cererea de autoturisme Ford. Mă bucură că motoarele de la Craiova se exportă aproape pe toate continentele", a adăugat Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu declara, în 15 aprilie, după jurământul de învestire a noului ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, că este o surpriză faptul că pe primele două luni ale anului s-a înregistrat, pentru prima dată de la Revoluţie, un sold pozitiv al comerţului exterior.
"Aş vrea să profit de onoarea pe care o am să fie Guvernul aici şi să observ că pe primele două luni ale anului este pentru prima dată când avem un sold pozitiv al comerţului exterior, cred că prima dată de la Revoluţie. Sigur, unii dintre dumneavoastră or să se mire de cum s-a întâmplat. S-au cumulat efectele în timp şi iată că reuşim să reducem deficitul de cont curent, chiar să avem surprize ca cele de pe primele două luni ale anului", spunea Băsescu.
Ford România a început, luni, producţia de serie a noului motor EcoBoost de 1,5 litri la uzina din Craiova, propulsor care va fi livrat mai întâi pe piaţa chineză.
Motorul ecoBoost de 1,5 litri este al doilea motor construit la uzina de motoare din Craiova, în care Ford a investit peste 230 milioane euro, precedentul fiind EcoBoost de 1 litru, lansat în producţie acum un an.
Constructorul auto american produce la Craiova şi autovehiculul B-Max.
În prezent, Ford România produce în jur de 1.000 de motoare şi 365-370 de maşini zilnic.