Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 9 apr 2013 - Anul XVIII, nr. 82 (5289)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Sindicaliştii Oltchim au încheiat protestul, speră ca cererile lor să ajungă la premier

Marţi, 9 Aprilie 2013 (15:19:28)

Sindicaliştii de la Oltchim au încheiat protestul din Piaţa Victoriei, după ce reprezentanţii lor au discutat la Guvern cu ministrul pentru Dialog Social, Doina Pană, aceştia spunând că speră ca revendicările lor să ajungă la premier, întrucât decizia privind soarta combinatului este politică.

Preşedintele Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, a declarat, după discuţiile de la Guvern, că Executivul a dovedit încă o dată dezinteresul pentru situaţia combinatului din Râmnicu Vâlcea, întrucât discuţiile pe care ei le-au solicitat nu s-au purtat cu premierul, ci cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, cu un secretar de stat din Ministerul Economiei şi cu doi consilieri ai premierului Victor Ponta.

Diculoiu a precizat că speră ca cei cu care au discutat să transmită premierului revendicările sindicaliştilor de la Oltchim, precizând însă că nu crede că se vor găsi soluţii.

Manifestanţii din Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de faptul că liderii sindicali nu s-au întors cu soluţii în urma discuţiei de la Guvern, au scandat "Hoţii" şi au ameninţat că vor continua să protesteze blocând drumurile.

La scurt timp după ce au fost anunţaţi care a fost rezultatul discuţiilor de la Guvern, protestatarii au început să plece din Piaţa Victoriei, la ora transmiterii acestei ştiri protestul fiind încheiat.

Aproape 1.000 de angajaţi de la Oltchim şi Divizia Petrochimică Bradu au protestat marţi în faţa sediului Guvernului, nemulţumiţi că nu şi-au primit drepturile salariale şi că urmează să fie disponibilizaţi, solicitând premierului Victor Ponta să rezolve situaţia combinatului din Râmnicu Vâlcea.

Protestatarii au strigat "Vrem să muncim", "Jos guvernul!", "Hoţii", "Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie" şi au avut bannere pe care scria "Urmează sărăcie lucie", "V-am votat şi ne-aţi minţit", "Ponta, murim de foame! Asta-i ţara ta?" şi "Jos mafia!"

Diculoiu a spus că angajaţii de la Oltchim au venit să protesteze la Bucureşti pentru că decizia privind soarta combinatului din Râmnicu Vâlcea este politica şi guvernamentală

În timpul protestului a avut loc un incident între câţiva revoluţionari care protestau în faţa Secretariatului de Stat pentru problemele Revoluţionarilor şi au venit în Piaţa Victoriei cu un banner pe care scria "Solidari cu Oltchim şi Arpechim" şi jandarmi, care au încercat să îi oprească să treacă pe trotuarul din faţa Guvernului. În cele din urmă, acestora li s-a permis să se alăture protestatarilor, în zona amenajată pentru miting.

Liderul Sindicatului "Unirea" de la Piteşti, Marian Dumitru, a declarat că de la Divizia Petrochimică Bradu au venit să protesteze la sediul Guvernului aproximativ 500 de salariaţi, alături de alţi aproximativ 500 de colegi de la Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Sindicaliştii cer accesarea urgentă de către SC Oltchim a capitalului de lucru în sumă de 45 milioane de euro, necesar repunerii în funcţiune la 65 la sută din capacitatea instalaţiilor din activul Râmnicu Vâlcea, urmată de repornirea instalaţiilor Petrochimie Arpechim Piteşti, Monomer şi Policlorura de vinil. Totodată, sindicaliştii solicită ca planul de reorganizare a companiei să includă cu prioritate funcţionarea Oltchim cu toate instalaţiile (inclusiv Petrochimie Piteşti, PVC şi Monomer), dar şi capitalizarea societăţii prin majorarea capitalului social, prin conversia creanţelor Electrica, AVAS, bănci în acţiuni.

Angajaţii de la Oltchim mai solicită ca salariile şi tichetele de masă restante ale salariaţilor să fie acordate până în 10 aprilie, privatizarea Oltchim, activele Râmnicu Vâlcea şi Petrochimie Piteşti, să se facă din procedura de insolvenţă, împreună cu Rafinăria Arpechim Piteşti, în iunie 2013. Sindicaliştii vor ca administratorii judiciari să găsească soluţii pentru menţinerea instalaţiilor în funcţiune până la privatizarea societăţii, în iunie 2013 şi să renunţe la şomajul tehnic şi concedierile colective atât timp cât nu este elaborat şi aprobat planul de reorganizare.

Protestatarii susţin că trebuie luată o decizie politică şi guvernamentală privind strategia de funcţionare a societăţii Oltchim, cu toate instalaţiile, de privatizare împreună cu Rafinăria Arpechim Piteşti, stabilirea unei conduceri competente pentru rezolvarea problemelor economice, menţinerea liniştii sociale, respectarea prevederilor contractului colectiv de muncă şi promovarea dialogului social de către administratorii judiciari.

Totodată, sindicaliştii solicită premierului o întâlnire de urgenţă, la care să participe toţi factorii politici şi decizionali, pentru a discuta punct cu punct revendicările.

Reprezentanţii sindicaliştilor consideră că o prioritate pentru Guvern trebuie să fie salvarea locurilor de muncă şi cer premierului şi Guvernului "să pună deasupra oricăror alte interese soarta oamenilor şi păstrarea locurilor de muncă".

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.

Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO.

Licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim a fost câştigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sindicaliştii Oltchim au încheiat protestul, speră ca cererile lor să ajungă la premier.
 Vizualizări articol: 754 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sindicaliştii Oltchim au încheiat protestul, speră ca cererile lor să ajungă la premier0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei