Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, consideră că numirile în justiţie nu trebuie făcute cu acordul partenerilor din alianţa USL, în condiţiile în care acestea nu se fac politic, atribuţiile în acest sens revenind, în opinia liderului social-democrat, doar premierului Victor Ponta.
Prezent, duminică, la Vaslui, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu se impunea consultarea partenerilor din alianţa USL pe marginea numirilor de şefi la parchete, având în vedere că acest aspect, susţine Dragnea, nu s-a pus în discuţie nici măcar în cadrul PSD, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Noi nu am colaborat cu PNL pentru numirile în justiţie din simplul motiv că acestea nu sunt politice. PSD l-a mandatat pe Victor Ponta, care a avut toate competenţele legale ca ministru interimar al Justiţiei să facă nişte propuneri, luându-şi informaţii de unde a crezut de cuviinţă. Este şi fost procuror, cunoaşte sistemul, are toate elementele ca să ia decizia corectă şi, de la noi, a fost asigurat că are sprijin total pentru a avea decizia de numire pe care o consideră corectă. Noi nu puteam discuta la partid despre şefi la parchete şi, din acest motiv, nu aveam de ce să discutăm nici cu colegii noştri de la PNL", a declarat Liviu Dragnea.
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a fost prezent, duminică, la Vaslui, la Conferinţa Judeţeană a PSD, în cadrul căruia Dumitru Buzatu a fost reales, ca unic candidat, pentru un nou mandat de preşedinte al social-democraţilor vasluieni.
Laura Kovesi a fost propusă pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de către premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei.
Ponta şi-a motivat decizia prin faptul că Laura Kovesi are o imagine foarte bună în faţa partenerilor europeni, iar România nu poate să le dea acestora "cu flit", dar să se plângă de fonduri UE sau Schengen.