Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că va participa la întâlnirile Mişcării Populare, dacă va fi invitat, exprimându-şi speranţa că organizaţia îl va primi în rândurile sale, după încheierea mandatului la Cotroceni.
"Sper ca Mişcarea Populară să mă primească (...) Oricând mă vor chema pentru conferinţe, întâlniri, voi participa. Voi fi împlicat în tematica fundaţiei", a declarat preşedintele, la plecarea de la restaurantul unde s-a întâlnit cu reprezentanţii fundaţiei "Mişcarea Populară".
Preşedintele speră că "nucleele judeţene" ale Mişcării se vor organiza "cât mai repede" şi crede că aceasta va avea sucees pentru că "oamenii nu vor mai fi interesaţi" de promisiunile electorale ale partidelor.
"Văd fundaţia ca pe un partener care să mă sprijine" şi care "vrea să antreneze alte categorii de oameni" decât partidele, a mai spus preşedintele Băsescu.
În ceea ce priveşte relaţia cu PDL, preşedintele a reiterat că "parteneriatul" său cu acest partid s-a încheiat, ceea ce s-a întâmplat la CNC al PDL, de sâmbătă, întărindu-i convingerea că a luat o decizie corectă.