Romii ar putea avea legitimaţii speciale, cu identitatea şi ţara de provenienţă, pentru a fi monitorizaţi, a anunţat Florin Cioabă, spunând că măsura este necesară în condiţiile în care "foarte mulţi romi care comit infracţiuni în Europa spun că sunt din România, ţara fiind singura blamată".
Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă, care este vicepreşedinte al Organizaţiei Internaţionale a Romilor, a anunţat, miercuri, că problema emiterii acestor legitimaţii va fi discutată la Congresul Organizaţiei Internaţionale a Romilor, care va avea loc la Sibiu.
"Vom încerca să găsim metode de a ne disocia de toţi cei care încalcă legile, care fac etnia de râs, dar nu numai etnia, ci şi ţările în care trăiesc, mai ales în cazul nostru, România. Vom încerca să eliberăm legitimaţii speciale care să arate identitatea şi ţara de provenienţă a fiecăruia, să-i monitorizăm mai bine în ţările în care sunt şi să putem să ne îndepărtăm de cei care comit acte antisociale. Facem acest lucru pentru că foarte mulţi romi care comit infracţiuni în Europa spun că sunt din România, ţara fiind singura blamată. Deşi în Europa trăiesc 13 milioane de romi, se vorbeşte doar de romii din România, nu şi de cei din Polonia, Germania sau Franţa", a explicat Cioabă.
Întrebat cum vor fi făcute aceste legitimaţii, având în vedere că mulţi dintre romi nu au acte de identitate, Cioabă a precizat că vor fi legitimaţii speciale, diferite de cărţile de identitate, dar care vor avea coduri de bare gestionate într-o bază de date internaţională.
"Legitimaţiile speciale vor fi monitorizate şi vor avea un cod introdus în calculator. Când un rom a comis o infracţiune în Europa, dacă va spune că este din România, în baza acelei legitimaţii, noi vom şti unde este şi dacă spune sau nu adevărul. Noi vom avea o bază de date cu toţi romii plecaţi în afara graniţelor", a afirmat Cioabă.
În plus, Cioabă a spus că reprezentanţii Organizaţiei Internaţionale a Romilor vor să deschidă în fiecare capitală europeană câte un birou de informare destinat cetăţenilor romi, astfel încât "să aibă cine să-i îndrume, să-i consilieze, să nu mai cadă pradă diferitelor reţele de traficanţi".
Cioabă a anunţat că tot la congres va fi înfiinţată o comisie formată din cei mai bogaţi reprezentanţi ai etniei, care vor avea rolul de a-i ajuta financiar pe membrii etniei.
"Ceea ce este nou la acest congres este că se va înfiinţa o comisie din care vor face parte cei mai bogaţi romi din întreaga lume, care au reuşit în afaceri. Vom încerca să creăm un fond din care să venim în sprijinul romilor noştri prin construcţia de locuinţe, să le găsim locuri de muncă. Este o măsură nouă şi clară. O facem pentru că instituţiile din ţările în care trăiesc romii nu prea au făcut acest lucru şi noi vrem să ne ajutăm naţia", a susţinut vicepreşedintele Organizaţiei Internaţionale a Romilor.
Potrivit acestuia, intenţia declarată a participanţilor la congres este de a trage un semnal de alarmă pentru toate instituţiile europene.
"Vrem să tragem un semnal de alarmă că nu suntem cetăţeni second-hand, suntem cetăţeni europeni cu drepturi depline. Cerem să ni se respecte acest statut. Totodată, cer şi romilor să respecte statutul de cetăţean european în ţările în care trăiesc. Cer romilor să respecte constituţiile şi legile ţărilor în care trăiesc, pentru că altfel noi nu putem să-i ajutăm", a afirmat Cioabă.
Lideri ai romilor din 35 de state europene, dar şi din America, Australia şi India vor participa, de sâmbătă până luni, la Sibiu, la Congresul Organizaţiei Internaţionale a Romilor, printre invitaţi fiind şi Elena Băsescu şi Corneliu Vadim Tudor, a anunţat, miercuri, Florin Cioabă.