Vicepremierul Liviu Dragnea a fost întrebat de jurnalişti, joi, cum comentează declaraţia preşedintelui Traian Băsescu despre presiunea incredibilă pe care USL o pune pe instituţii, respectiv pe Justiţie şi Servicii, el răspunzând: "Doamne, iartă-mă! Cum să pună USL presiune pe Justiţie?".
"Asta nu am auzit-o, dar nu e adevărat. Doamne iartă-mă! Cum să punem noi presiune pe Justiţie? Nu, USL nu face aşa ceva", a răspuns Dragnea.
El a evitat să comenteze afirmaţia şefului statului potrivit căreia Mona Povniceru a fost o "catastrofă" la ministerul Justiţiei, arătând că a colaborat bine cu aceasta, ca ministru.
"Pot să spun despre perioada de când eu sunt în Guvern, am colaborat foarte bine cu doamna Pivniceru pe ceea ce înseamnă pregătiri de şedinţe de Guvern, pregătiri de acte normative, strategia naţională anticorupţie. Eu am colaborat bine, nu ştiu ce informaţii are preşedintele", a spus Dragnea.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1TV, că USL exercită o presiune incredibilă pe instituţii, adică pe Justiţie şi Servicii, astfel încât este necesară o iniţiativă care să contrabalanseze această presiune.
El a mai spus că USL doreşte, prin această presiune, să pună instituţiile sub control politic.
"Ştiţi, poate pentru dumneavoastră e mult mai greu; majoritatea asta uriaşă de stânga, USL, exercită o presiune formidabilă pe instituţii; uneori se vede, alteori nu se vede, dar presiunea este formidabilă (...) Fie că vorbim de justiţie, fie că vorbim de structuri de securitate naţională, fie că vorbim... o presiune formidabilă pentru punere sub control politic. Or, instituţiile nu vor rezista la nesfârşit, nu vor rezista la nesfârşit şi atunci trebuie creată o presiune inversă sau o opoziţie reală a societăţii. Unde poţi să încerci să o creezi? În cei neangajaţi politic, pentru că cei angajaţi politic au rezultatele oficializate, 70% USL şi ceva resturi de alte partide prin parlament. Or, presiunea asta nu e sănătoasă pentru stat", a spus Băsescu.
Preşedintele a mai declarat că opoziţia, presa, societatea civilă nu pot contrabalansa această presiune a USL.