Marii producători de lapte nu au înregistrat pierderi în ultima perioadă, în urma scandalului cu aflatoxina, pentru că aveau deja contracte cu procesatorii, care au fost respectate, a declarat joi la un seminar ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Constantin a spus că toate alertele alimentare în momentul de față sunt închise și că situaţia a revenit la normal.
"Din ceea ce am înțeles vânzările au început să crească, mă refer la criza laptelui, evaluarea pagubelor este acum în stare de progres, cu toate că marii producători din agricultură, cei care sunt crescători de vite, care au avut contracte cu procesatorii, nu au avut pierderi, pentru că sunt contracte tip pe care procesatorii le-au respectat în această perioadă", a spus el.
Ministrul Agriculturii a afirmat că laptele a fost colectat și în ultima prioadă și că s-au creat stocuri la marii procesatori.
"Chiar dacă vânzările au scăzut, producătorii nu au înregistrat pierderi", a mai spus el.
Directorul executiv al patronatului procesatorilor de lactate APRIL, Dorin Cojocaru, a declarat în urmă cu o săptămână că vânzările de lapte au scăzut cu aproape 45% în ultimele zile, iar procesatorii au înregistrat pierderi de câteva zeci de miloane de euro din cauza scandalului aflatoxinei.