Directorul SRI, George Maior, a afirmat, marţi, că în 2012 instituţia sa a contracarat cel puţin două atacuri cibernetice majore împotriva unor instituţii ale statului, însă această ameninţare rămâne una majoră, iar Serviciul trebuie să se adapteze tehnologic pentru a-i face faţă.
"Această chestiune va rămâne o preocupare majoră a noastră pentru anii viitori. Trebuie să ne adaptăm tehnologic la această nouă ameninţare. Adaptarea tehnologică presupune şi investiţii, resurse, lucruri pe care le discutăm permanent cu Guvernul din punct de vedere bugetar", a spus Maior.
De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a afirmat că SRI şi-a consolidat capacitatea de primă instituţie obligată să reacţioneze împotriva atacurilor cibernetice.
"În acelaşi timp, este clar pentru mine că trebuie continuată implementarea deciziei CSAT prin care s-a stabilit realizarea unui sistem de interconectare a infrastructurilor existente în aşa fel încât protecţia să se poată face eficient, fie că vorbim despre bănci, fie că vorbim despre mari companii şi de instituţii ale statului la nivel central sau local", a mai spus preşedintele Băsescu.
Serviciul Român de Informaţii a prezentat marţi bilanţul pe 2012, la eveniment participând şi preşedintele Traian Băsescu.